depeterasa

„Mortua est - Mortua vest.” Această frază este doar unul dintre multele-multele idei geniale ale celui care a închipuit Muzeul Poeziei din Iași. Concepția artistului vizual Ion Barbu e perfectă pentru a transmite publicului noțiunea unei poezii vii și iconoclaste, de la fraze-propoziții-ziceri pline de umor la pantofii unor scriitori contemporani, de la citate văzute altfel la sistemul periodic al elementelor în care Mircea Cărtărescu este „Nobeliu”. Cine intră în acest muzeu, va înțelege spiritul ludic al poeziei și că poeții sunt și ei oameni, și încă cum! Muzeul poeziei este una dintre stațiile noastre la Iași. Am fost invitat în sfîrșit la FILIT, mergem deci în orașul numit „capitala culturală și spirituală” de un politician înainte de seara cu scriitorii ucraineni, și deși enunțul poate pare excesiv, nici nu m-am gîndit cîte și mai cîte sunt în acest oraș. Muzeul Poeziei, Casa Memorială Topîrceanu, Muzeul Mihai Codreanu, Muzeul Copilăriei în Comunism etc. Și unde mai pui locurile

  Trăiesc la București de o lună și ceva, și mărturisesc că e mult mai frumos decît m-am așteptat. Prejudecățile mele erau identice cu ale lui tata, care, mirat de ce se întîmplă cu mine, mă sună cîteodată și mă avertizează: „vezi, nu te du în Ferentari, să nu-ți facă rău cineva!” Zice el în glumă, dar tot străbate și neliniștea lui. Cînd colo: București e un oraș frumos, mai ales în toamna asta extraordinară. Culori vii, magazine mari, clădiri excepționale: sunt părți ale orașului în care chiar e o plăcere să te plimbi.  Pentru un provincial ca mine sunt și mult mai multe alternative decît mi-am putut închipui, teatre și săli și restaurante și bănci și vai de mine în sens pozitiv. Și dintr-odată, gunoaiele. Le-am observat duminică seara după ce am ieșit de la teatru, dar am căzut de acord că probabil nu s-a gîndit nimeni că vor fi mulți oameni la acțiunea spotlights. De ce să nu se fi gîndit, nu știu, dar am fost într-o dispoziție iertătoare. Azi, nu mai pot fi așa. E o toamnă admirab

  Totul începe cu aria lui Kalaf pe care Gabriel Răuță o mimează pe vocea lui Pavarotti. Gesturile sale par cabotine, dar probabil așa a fost instruit actorul să le facă, semnalînd nuanțele care se topesc unele în altele. Pe scenă, viziunea regizorului Felix Alexa și a scenografei Carmencita Brojboiu: o serie de colivii pline cu păpuși. Acestea accentuează drama psihologică prin care trecem împreună cu personajele piesei. Pentru că, oricît de absurd ar fi Ionesco și oricît s-ar fi străduit Alexa ca prin muzică și prin mijloace moderne (ecran, microfon) să atenueze asasinatul care evoluează sub ochii noștri, tot nu am reușit să fac abstracție de asta. Cîntăreața cheală , cu patternurile lingvistice ironizate, este un text infinit mai simplu de dus, deși tragedia, adică faptul că oameni căsătoriți de decenii nu se cunosc nu este neapărat mai ușoară acolo. Dar faptul că această elevă inocentă și care se tot plînge că-i dor dinții, o repetiție care te face și pe tine, spectator, să te doar

Mare drum mare la care pornim cu Ciupercuța joi, 29 septembrie. Convenim că ea începe cu condusul pentru că ea cunoaște Bucureștiul, apoi continui eu. Mergem la Budapesta, la a 27-a ediție a Tîrgului de Carte Internațional. E un drum într-adevăr lung, și se mai și lungește. De exemplu, la Nădlac, unde încercăm să ieșim din țară. Țara însă nu se lasă: e o coadă imensă, de fapt două care se unesc, vameșul ne ia buletinele dar nu ne zice că sosește schimbul și asta va lua încă cîteva minute bune, un om se răstește la noi că ne-am băgat în rînd, Ciupercuța blochează ușa să nu poată fi mai agresiv decît e cazul, cînd vameșul vrea controlul portbagajului, și acela e blocat... Două ore într-un punct în care s-ar putea trece în zece minute dacă sentimentul puterii n-ar fi atît de mare la oamenii mici mînați de ambiții mari. Cînd trecem, alt necaz: o ploaie densă de abia vezi. Ciupercuța conduce neînfricată și cu chiu cu vai tot ajungem la hotelul din Budapesta. Dormim duși, apoi mergem la even