Postări

Literatură și fericire - Jurnal de Chișinău

Imagine
  „Zilele Literaturii Române la Chișinău”   unde am fost invitat și datorită lui Cristian Fulaș, este un festival excelent și familial în două sensuri: are o intimitate cuceritoare și este organizată de minunata familie Erizanu, de Emilian Galaicu-Păun și de doamna Maria Șleahtițchi de la Muzeul Național al Literaturii Române. Oameni inteligenți, răbdători, mereu amabili, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ei sunt sufletul veritabil, sfinții acestui eveniment. Îngerii ajută Dar și Dumnezeu are nevoie de îngeri: pentru invitații de la Chișinău, voluntarii reprezintă această categorie. Cezara și Mihai, elevii care ne-au ajutat, au fost grozavi: deschiși, maturi, dar fără să-și fi pierdut candoarea copilăroasă. Am stat de vorbă și cu ceilalți invitați și toți au spus același lucru: toți elevii au fost inteligenți și relaxați. De bună seamă că statul de vorbă este una dintre aspectele cele mai importante la un festival, și cel de la Chișinău este unul dintre cele mai tari în acest dome

Degetele foșnesc a muzică - despre Vlad Eftenie

Imagine
„Nu s-a văzut nimic mai fin decât degetele sale” - spunea cineva despre Albrecht Dürer. Dar nu doar finețea degetelor lui Vlad Eftenie m-a frapat, cât mai ales neliniștea lor dedicată. Cum le-a mișcat și le-a foșnit ca și cum vorbea despre bani - dar era clar pentru toată lumea că nu e vorba despre bani, ci despre un creator care caută modalitățile creației și se șlefuiește pentru a face ce e mai bine cât mai bine. Recunosc că am fost uimit când a sosit la Cărturești Modul. Un bărbat adolescentin, cam de vârsta mea, cu o figură simpatică - un om copilăros, cu un trandafir galben în cămașă. Deja eram răscolit de curiozitate. „De unde știi că e bun fizician? Tu habar n-ai de fizică” - îl provoacă la discuție fiul unui scriitor maghiar pe tatăl lui. „Știu pentru că nu sesizez butaforie în frazele lui” - sosește replica. Cam așa eram și eu cu Vlad Eftenie. Nu mă pricep la fotografie, sunt pe axul „îmi place-nu-mi place”. I-am răsfoit cartea delectându-mi ochii pe pozele care mi se păreau f

Insula Iliberică - despre Serata PEN

Imagine
 „Libertatea cuvântului a fost dobândită cu sânge și nu e pentru întotdeauna” - spune Fatma Yilmaz, invitată împreună cu Liana Ganea și cu subsemnatul la Seratele PEN organizată despre Libertatea cuvân tului - Iran, Ungaria și România . Deși este un adevăr incontestabil, mă surprinde totuși. Cu toate că n-ar trebui să mă surprindă: am rămas perplex deja când a fost alungat CEU: nu credeam că o să se întâmple vreodată așa ceva în mijlocul Europei. Ruxandra Burcescu și Andrei Zbîrnea ne întreabă mai întâi despre proiectul de lege inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode ,  conform căruia, printre altele, cei care tulbură liniștea publică prin „atingeri grave aduse demnității persoanelor” vor fi condamnați la închisoare între 2 și 7 ani. Sunt speriat, nu pot vorbi atât de aplicat, eu sunt un tip care pornește de la experiențele lui personale. Noroc că și Fatma Yilmaz e așa: am scăpat! Vorbim despre fundamentalismul din Iran, despre retorica de „găsirea dușmanului” a guvernului Orbán, despr

Cine s-a culcat cu cine și de ce nu? - despre lansarea Cristinei Chira

Imagine
- Să vedem ce a ouat Cristina - spune Florin Iaru, și cu aceste cuvinte pline de haz, începe lansarea. E vorba despre cursurile de creative writing ale lui Iaru și ale lui Marius Chivu, la care a apărut o nouă generație de tineri scriitori care nu sunt dezbinați de invidie, bârfă și altele. Este generația din care face parte Ruxandra Burcescu și Cristina Chira, a cărei volum este prezentat la Humanitas Cișmigiu. Foto: Ciprian Măceșaru Librăria e arhiplină și asta demonstrează că Iaru are dreptate. Dar el are dreptate pur și simplu pentru că e spiritual, jucăuș, hâtru și spune mereu lucruri organice. De exemplu, că în textele Cristinei Chira, emoția nu e niciodată lacrimogenă sau că textele sunt ca viața, fără mari tragedii. „Catastrofa de azi se mai liniștește mâine, și peste un an începem o viață nouă”, spune Iaru. Titlul Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor  exprimă chiar această indecizie pe care până la urmă viața o transformă în decizie sau măcar soartă. Autoarea are prezență d

Fără cravată - despre expoziția Petőfi

Imagine
Mă plimb prin expoziția Nichita Stănescu, să mai scap de trac. Mă uit la pozele marelui poet: la început, a fost un bărbat foarte frumos, mai târziu, a explodat cumva, a devenit mare în toate privințele, și în câteva fotografii este limpede că e beat turtă. Îi recunosc pe Horațiu Mălăele, pe Andrei Pleșu, pe Florin Zamfirescu. Pozele sunt neetichetate, deci despre o doamnă ghicesc doar că ar putea fi Gabriela Melinescu. Am venit aici, în sediul MNLR de pe Griviței, să particip la vernisajul Petőfi în jurul lumii . Vor vorbi Ioan Cristescu, directorul muzeului, excelența sa Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București și subsemnatul. Înainte de vernisaj, aflu că va vorbi și András István Demeter, secretar de stat la Ministerul Culturii. Îl văd și pe Attila Weinberger, vicepreședinte ICR - poate și el va lua cuvântul. Expoziția, creată de Agenția Literară Petőfi, prezintă latura rațională a marelui poet, considerat de mulți un mare instinctiv. Așa cum asta nu este deloc adevărat cân

Puterile magice care nu sunt și totuși rămân - despre discuția cu Valeriu Nicolae

Imagine
„Sincer, n-aș păstra identitatea romă. Cred că ne cramponăm de niște identități luptătoare și asta nu e bine.” Foto: Anca Moscu Ogescu Sper că am reținut bine fraza lui Valeriu Nicolae - esența ei asta era oricum. Fiind maghiar din România, am fost bulversat plăcut de această afirmație. Nu țin neapărat să-mi pierd identitatea maghiară, dar am observat de mult și am notat de multe ori că identitatea (cel puțin aici, printre noi, români, maghiari și alte naționalități) este adesea percepută ca ceva inflexibil și care cu cât e mai inflexibilă, cu atât e mai bine. Ne-am adunat la Cărturești Verona pentru un fel de Bibliobibuli mai altfel. Țigan țăndări  a fost subiectul clubului de carte moderat de Ema Cojocaru acum două săptămâni. Atunci a venit ideea: să-l invităm pe autor să vorbim și cu el despre volum. Am zis că e un tip inteligent, deschis, fain, interesant, cu niște inițiative curajoase și omenoase - hai să-l invităm! Iar ieri, în vremea aceea de nici câinele nu l-ai fi dat afară, n

Să respirăm praful scândurii - despre volumul Nonei Rapotan

Imagine
La Nona Rapotan, mă cucerește energia ei debordantă și „impresionismul” ei, adică faptul că știe să fie subiectivă și să scrie articole foarte bine aduse din condei. Și cum să nu fiu emoționat de un volum care conține 33 de cronici despre spectacole reprezentate la Cluj? Sunt clujean, m-am născut acolo și am respirat atmosfera orașului timp de 42 de ani, și cu toate că am trecut în ultimii 8 prin 3 orașe, și în pofida faptului că îmi place Bucureștiul, tot clujean o să rămân. Colac peste pupăză, am și văzut majoritatea spectacolelor, și teatrul a fost pentru mine o universitate de vară, ca să zic așa - marea mea durere de azi este libertatea și spiritul sprinten al teatrului clujean de ieri. Dar acum nu e vorba despre mine, ci despre Nona Rapotan care intră în subiect mereu cu elan și parcă niciodată n-ar fi fost în vreun alt loc. Nu se teme de fraze mai lejere: „despre Zsolt Bogdán, ce să mai zic, l-am lăudat de atât de multe ori, încât mi-e că încep să mă repet”, scrie în cronica des