depeterasa

„Da pentru cine e filmul ăsta?” „E, nostalgie.” „Păi da generația nostalgicilor e pe moarte.” „Păi de ce, tata s-a născut în cinșapte și încă nu trage să moară.” Am auzit acest dialog edificator după vizionarea filmului Metronom . Mi se părea amuzant și superficial în același timp: chit că nu ne mai temem de Securitate, poți să-ți trădezi prietenii și astăzi, chit că nu este comunism, teamă și nesiguranță există în continuare etc. Într-adevăr, Metronom  e despre perioada comunismului pe care o înfățișează într-un stil microrealist și foarte metodic. Telefoane cu fir, dulapuri uriașe, mașini demodate, haine ca vai de noi. Sau, și mai elocvent, teama aceea pe care Securitatea sau orice „organ de stat” ți le inculca mereu și instantaneu. Povestea este, la fel, „scoasă din comunism”: un grup de elevi se adună la un chef și scrie o scrisoare lui Cornel Chiriac, prezentatorul emisiunii „Metronom” de la Radio Europa Liberă. Scrisoarea ajunge în mâinile Securității prin chiar iubitul ...