depeterasa

Cred că așa era Martha Bibescu sau Alice Georgescu: reținută, delicată, inteligentă, măsurată, vorbitoare de mai multe limbi. Luana este o prezență inubliabilă, ca să mă exprim cu un franțuzism atât de caracteristic perioadei interbelice. Ea este și o prezență care parcă ar fi venit dintr-o epocă de aur. Mi-a redactat două romane, dar de fapt a făcut mult mai mult: a crescut, mai ales Ieșirea , cu empatia ei, cu talentul ei, cu atenția ei neobosită. Eu îi trimiteam fragmentul la care am lucrat ziua aceea, iar ea îmi trimitea cu cel mult o jumătate de zi mai târziu varianta curățată de dezacordurile mele. Ea mi-a „dat” și numele Mikunei, și titlul, și nu din vreun narcisism, ci datorită aceleiași atenții și delicateți. Le-a propus elegant, lăsându-mi posibilitatea să nu fiu de acord cu ele. În relația noastră, m-am putut simți Proust, un autor care este în centrul atenției și un prieten care nu e uitat nicicând. Când am cunoscut-o, nu m-am gândit că o să fie așa, dar ce ar fi din surpri...

Dacă există pe lumea asta o prietenie care a pornit sub niște auspicii ciudate – și sunt convins că există – atunci prietenia mea cu Dora este printre ele. În primele zile, când stăteam în open space-ul Editurii Curtea Veche, am întrebat o fată cu părul negru unde e nu știu ce. M-a îndrumat scurt spre Google Maps, apoi s-a uitat chiar ea, dar în continuare cu o mină de „fac asta în locul tău, fă!”. Pur și simplu, m-a înspăimântat. Cu timpul, am devenit prieteni buni. Vin la redacție și pentru că sper că o să aibă zece minute să vorbească cu mine, să discutăm. Îmi place și o simt aproape pentru că reușește să fie umană în mijlocul unei lumi care aleargă. „Connie Corleone” – așa am numit-o pentru că mi se pare că seamănă cu personajul din Nașul . Are fața compusă din unghiuri și din culorile alb și negru. Poate să ți se pară severă, deși e numai bunătate în ea. Bunătate, inteligență și empatie. Mereu îmi spune niște lucruri care îmi lărgesc perspectiva și care mă mângâie. Când un prieten...

Un om cu o față rotundă, prietenoasă, mereu cu zâmbetul pe buze - așa l-am întâlnit eu pe Jovi Ene la FILIT, festivalul marilor întâlniri. Nu zic că ne-am împrietenit numaidecât, dar sigur e că mi-a fost simpatic instant. Jovial, afabil, tobă de cultură, cu milioane de cărți la activ nu era cum să nu-mi placă. Când anul trecut am fost la Rezidența FILIT și am participat la festival mult mai degajat, nu ca în anul când ne-am cunoscut, care era primul meu an cu Mikuna și eram un veritabil ghem de nervi, am stat mult la Domnu` Juju și am povestit mult și cu Liviu Szoke. Atunci m-am întâlnit și cu soția lui Jovi, Mihaela - cu Jovi, ne-am mai văzut prin Gaudeamus și Bookfest. Mihaela mi se pare o parteneră ideală: zâmbitoare și cititoare asiduă și ea, primitoare și deschisă la prietenii. De-atunci, am fost la o lansare cu Ieșirea din vârtej  și am tras la căsuța lor de lângă Câmpina. Ba mai mult, ne-am întâlnit la granița dintre Grecia și Bulgaria când ne-am întors de la Lefkada, Jovi f...