depeterasa

„O proclam pe Diana Popescu zeița transportului în comun din București și din împrejurimi”  – spune Radu Paraschivescu pe coperta a patra a cărții acesteia. E foarte frumos, dar pe de altă parte, Diana Popescu mediază între lumea călătorilor și cea a cititorilor: e ceva angelic în ea. Aude și vede și înregistrează totul, ceea ce este primul pas spre a deveni scriitor. Al doilea e, firește, scrisul. Diana Popescu scrie cu elan. Am putea spune că degetele ei tastează cumva ce a înregistrat, ceea ce e desigur o amăgire. Sunt oameni care ne par frumoși în viață și când urcă pe scenă, devin banali, și sunt alții care pur și simplu strălucesc într-o piesă. Cam aici e diferența între a auzi și a scrie. Scrisul e un meșteșug, deși chiar genul de texte care alcătuiesc Viața are abonament pe toate liniile. Povești  – în mers  – din București creează impresia că nimic nu este mai ușor decât să descrii o călătorie, un dialog auzit în autobuz sau ce ai văzut pe ecranul unui ...