Tăceri care se umple - despre Metronomul lui Alexandru Belc

„Da pentru cine e filmul ăsta?” „E, nostalgie.” „Păi da generația nostalgicilor e pe moarte.” „Păi de ce, tata s-a născut în cinșapte și încă nu trage să moară.”

Am auzit acest dialog edificator după vizionarea filmului Metronom. Mi se părea amuzant și superficial în același timp: chit că nu ne mai temem de Securitate, poți să-ți trădezi prietenii și astăzi, chit că nu este comunism, teamă și nesiguranță există în continuare etc.

Într-adevăr, Metronom e despre perioada comunismului pe care o înfățișează într-un stil microrealist și foarte metodic. Telefoane cu fir, dulapuri uriașe, mașini demodate, haine ca vai de noi. Sau, și mai elocvent, teama aceea pe care Securitatea sau orice „organ de stat” ți le inculca mereu și instantaneu.

Povestea este, la fel, „scoasă din comunism”: un grup de elevi se adună la un chef și scrie o scrisoare lui Cornel Chiriac, prezentatorul emisiunii „Metronom” de la Radio Europa Liberă. Scrisoarea ajunge în mâinile Securității prin chiar iubitul Anei, iar grupul de copii, interogat cu duritățile regimului: șantaj, amenințări voalate sau nu, într-un caz chiar bătaie.

Personajele sunt credibile, ritmul liniștit, dar tensionat - asta chiar mi-a plăcut extraordinar, adică faptul că Alexandru Belc a asigurat secundele sau chiar minutele necesare unei profunzimi -, plin de liniști grăitoare și de imagini foarte frumoase.

Actorii sunt de asemenea excelenți, de la Șerban Lazarovici, care joacă un Sorin foarte reținut, inhibat și tăcut, până la Andreea Bibiri, care creează portretul unei mame care pare superficială dar când fata ei e eliberată în sfârșit, ele două au o tăcere puternică împreună, de la Vlad Ivanov, colonelul de Securitate uns cu toate alifiile până la Mihai Călin care îl joacă pe tatăl un pic obosit, un pic moale și foarte0 speriat.

În topul listei se află Mara Bugarin în rolul Anei. E personajul principal, o fată cu față de Antigona și gesturile încăpățânate ale aceleiași, dar care până la urmă se împacă cu împrejurările. Mara Bugarin joacă excepțional de fin și de sensibil și scenele de dragoste dintre ea și Lazarovici sunt de o intensitate și de o expresivitate aparte. La fel sunt excelente scenele din incinta Securității și cu colonelul Biriș, respectiv cu tatăl Anei: în toate, Mara Bugarin dă dovadă de o maturitate profesională exemplară.

Scena finală, cu elevii grupați din nou împreună - după perioada fricii și după ce Ana n-a dezvoltat declarația despre chef și scrisoare, nevrând s-o toarne pe iubitul ei care i-a turnat pe toți deoarece, spune el, numai așa Securitatea le-a dat voie, lui și familiei lui, să părăsească țara spre care vor călători - și analizând Ion pe care l-au primit la bac, face trimitere poate la faptul că elevii s-au regăsit și nici Ana n-a mai fost sunată de dulceagul-agresiv Biriș.

Metronom e un film frumos, făcut nu numai pentru mine care m-am născut în 1972.