Totul - da, întregul - ba - despre Iona lui Marin Sorescu de la Nottara

Totul e bine. Textul lui Sorescu, regia lui Gábor Tompa, scenografia Carmencitei Brojboiu, jocul lui Gabriel Răuță și a Cristinei Juncu, muzica Adei Milea. Toți sunt talentați, au o viziune, au idei și gânduri.

Totul e bine, întregul nu se naște totuși. Piesa lui Sorescu nu e destul de dramatică, cu toate fragmentele frumoase (despre învierea amânată, despre mamă) e un text mai mult tern pe care regia nu reușește să-l scoată din neutralitatea asta. Actorii fac totul și chiar mai mult de atât, dar toată intensitatea lor nu transformă textul într-unul charismatic. Muzica Adei Milea e uneori genială, alteori total alături cu textul.

Poate că și asta e semnul sau simptomul unei idei regizorale care pare profundă dar nu este. Mă gândesc la faptul că totul se decide „pe teren”, ca să zic așa. Dacă o idee regizorală e profundă într-adevăr, asta se relevă și în spectacol.

Se poate simți Beckett, se poate simți Hamlet, chiar Brâncuși dacă vrem, deși el mai mult datorită declarației regizorului. În pofida tuturor cred că piesa trebuia transcrisă sau mânuită cu mai mult curaj și mai profund.