O scrisoare incomodă până și expeditorului - despre Traian Ungureanu

Domnule Traian Ungureanu, eu cred că ar trebui să Vă fie rușine. Să Vă duceți la congresul AUR, asta intră la categoria măi domnule. Probabil Vă mai amintiți de nuvela lui Sadoveanu.

Să știți că nu scriu asta dintr-o supărare gratuită. Vă scriu dintr-o dezamăgire tristă. Când încă Vă mai ocupați de scrierea articolelor sportive, pe ale Dvs. le citeam mereu cu sufletul la gură, admirându-Vă pentru inteligența cu care ați văzut nu doar un meci sau un jucător, ci întregul sport.

În regimul Băsescu, admirația mi s-a mai ameliorat, nu cred că e bine pentru un intelectual să fie pe termen lung admiratorul oficial al unui politician. Dar tot mai stăruia în mine atmosfera acelor articole, mai ales a celui scris despre Echipa de Aur a Ungariei.

Acum însă vorbim despre un AUR cu de totul altă factură. Vorbim despre un partid care e vocal, agresiv, naționalist și antieuropean. Acum nu mai stăruie în mine nimic, numai tristețea că tot mereu se întâmplă asta. Pe Sorin Lavric l-am știut mereu înfundat în cețurile unei mistici periculoase. Dar de Dvs. cred că mă legau încă câteva speranțe. Se vede cu ochiul liber că ele erau copilărești.

Acum, când toată lumea fierbe, când prorușii sunt în ogradă, când în Polonia, în Ungaria și peste tot se vede o înflăcărare naționalistă din cele mai inepte și mai periculoase, Dvs. cel pe care l-am închipuit ar trebui să țină sus stindardul obiectivității și a lucidității, nu a gargarei. Dacă faceți asta pentru carieră, cu atât mai trist. Sau Dumnezeu știe. E trist oricum.

Nu știu dacă ne vom îneca în cinismul celor de teapa Dvs. Dar, repet, așa ceva nu se face.