Mistrețul a zburat! Despre lansarea unui roman la Centrul Cultural Maghiar

E ceva ambuteiaj pe Mihalache. 381 nu mai vine, iar eu sunt cu nervii în piuneză. Am participat la mii de lansări de-a lungul carierei mele, dar cum mă apropii de una, cum devin iarăși plin de trac. Oare vor veni cei pe care i-am invitat? Pe vremea asta de rahat, poate nu vor să se urnească. Oare voi putea răspunde întrebărilor doamnei Irén Arsene?

Până la urmă vine 205, ne urcăm în el cu Ema și coborâm pe Victoriei. De acolo, mergem pe jos. Ploaia și vântul ne împing spre Institutul Liszt. Pe mine, și tracul.

Când ajungem pe strada Gina Patrichi, prima dată îi observăm chiar pe doamna Arsene și pe colegii mei de la Curtea Veche. Intrăm într-o atmosferă caldă, primitoare și binedispusă. Apare și directorul András László Kósa. Râdem, discutăm, mai așteptăm să vină lumea.

Și lumea vine! Prietenii noștri nu ne lasă baltă. Sunt aici cei de la emisiunea maghiară a Radio România, respectiv a TVR, Hanna Bota și Răzvan Voncu, Tomi Bodor, Marcia și Monica, Nóra Dobre și George Volceanov, Ovidiu Șimonca, Ion Pleșa, Ciprian Măceșaru și alții. Sunt emoționat de sala plină, de data aceasta, în sens pozitiv.

Domnul Kósa ne introduce spunând câteva fraze care mă fac să roșesc. După aceea, ne dă cuvântul. Începe o discuție faină, relaxată și în care nu-mi vine greu să mă confesez. Irén Arsene mă întreabă despre viața mea și despre Splendidul mistreț legându-le reciproc, sondând cu mare curiozitate intelectuală și umană ce se întâmplă cu mine ca scriitor și ca om. Publicul reacționează bine la răspunsurile mele care se vor sincere. Mă destind tot mai mult și silueta Emei care flutură în sală și face fotografii îmi dă încredere și forță.  

La sfârșit, Ovidiu mă întreabă despre prietenia mea cu Kocsis Francisko, traducătorul cu har al cărții mele scrise în maghiară. Apoi, mă provoacă: să-mi prezint romanul în ambele limbi. Provocarea, ca orice provocare, e neașteptată, dar cred că reacționez bine la ea, devin și mai relaxat.

„58 de minute” - îmi zice Irén Arsene. Atât a ținut lansarea. Acum, urmează interviurile și discuția la beri și la vin. A fost o seară frumoasă și chiar încep să simt că întrucâtva am meritat-o. Dar îmi va trece și asta.  




Fotografii de Ema Cojocaru

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Fotografii scrise de la București - István Téglás

Imagine
Când am venit la București, am fost ca un parașutist a cărui parașută nu vrea să aterizeze: eram între două vieți din mai multe puncte de vedere, am levitat între două lumi, mă ținea doar dragostea și curajul orb. Nici cele mai evidente lucruri nu-mi treceau prin cap: sunt aerian în general, dar asta era altceva. Cred că într-un interviu de-al lui Emil Hurezeanu am auzit prima dată despre István Téglás în a doua mea viață. Acum, când eram în a treia, mi-am amintit interviul acela. István figura într-o enumerație în legătură cu o vizită la Angela Gheorghiu, mi se pare.  Foto: Mihaela Tulea Am început să caut prin bolgiile Facebookului. Am aflat că e actor, că a avut un coming out. Asta m-a apropiat instantaneu de el: era o perioadă când eram suspicios cu oricine zicea că e fericit. Problema și mai ales vorbitul despre orice problemă mi se părea onestitatea absolută. Sigur că nu el e problema, dar orice societate crudă știe să-și crească actanții plini de remușcări. I-am dat friend ș...
Citiți mai multe

Îți sare muștarul sau maioneza? – despre cartea lui Vasile Ernu

Imagine
Vasile Ernu a scris o carte frumoasă, intensă, socială, plină de muzică, suculentă, evocatoare și foarte importantă. Cam așa aș putea să rezum experiența mea de cititor. Încerc să scriu un eseu mai temeinic despre ea din toate cauzele pe care le-am înșirat mai sus. Și pentru că m-am simțit profund confortabil în volumul lui, probabil din două motive.  Întâi pentru că sunt eu însumi minoritar (cum au fost românii în URSS), înțeleg perfect cum se simte un basarabean când aude: „Vin rușii!”, când de fapt se apropie trei „basa” de un cămin din Iași. Așa cum notează și Ernu în capitolul despre Cluj, maghiarii de acolo i-au povestit că asemănător (sigur, cu diferențele de rigoare: „Vin românii!”) i-au apostrofat de multe ori și maghiarii din Ungaria pe maghiarii din Transilvania. Înțeleg și că atunci când ei trei rămân împreună, Mitoș Micleușanu, Roman Tolici (autorul copertei) și Vasile Ernu spun: Hai să vorbim omenește! și încep să vorbească basarabeană, care e o limbă română  alt...
Citiți mai multe

Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare.  Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit.  Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo . „She was there”  —  l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Ș...
Citiți mai multe