Degetele foșnesc a muzică - despre Vlad Eftenie

„Nu s-a văzut nimic mai fin decât degetele sale” - spunea cineva despre Albrecht Dürer. Dar nu doar finețea degetelor lui Vlad Eftenie m-a frapat, cât mai ales neliniștea lor dedicată. Cum le-a mișcat și le-a foșnit ca și cum vorbea despre bani - dar era clar pentru toată lumea că nu e vorba despre bani, ci despre un creator care caută modalitățile creației și se șlefuiește pentru a face ce e mai bine cât mai bine.

Recunosc că am fost uimit când a sosit la Cărturești Modul. Un bărbat adolescentin, cam de vârsta mea, cu o figură simpatică - un om copilăros, cu un trandafir galben în cămașă. Deja eram răscolit de curiozitate.

„De unde știi că e bun fizician? Tu habar n-ai de fizică” - îl provoacă la discuție fiul unui scriitor maghiar pe tatăl lui. „Știu pentru că nu sesizez butaforie în frazele lui” - sosește replica. Cam așa eram și eu cu Vlad Eftenie. Nu mă pricep la fotografie, sunt pe axul „îmi place-nu-mi place”. I-am răsfoit cartea delectându-mi ochii pe pozele care mi se păreau foarte frumoase într-un mod clasic și deloc desuet. Nici nu am fost uimit când a vorbit despre muzică și melodie din perspectiva unui om căruia îi place armonia pe care nu-l regăsește în muzica contemporană.

„Să caut ce o să văd” - cam așa a sunat una din frazele sale. Exact asta am simțit răsfoindu-i cartea: că nu e nimic contrafăcut, deși totul e profesionist. Esențial rămâne însă inspirația, plimbările și acea voce interioară despre care vorbise atât de mult.