Frumusețea salvează lumea - despre „Frumoasa și Bestia” de la Teatrul „Țăndărică”

Te așteaptă inconfundabila voce a lui Victor Rebengiuc: povestea Frumoasa și Bestia e spusă cu o căldură și o ritmicitate perfecte. Adaptarea lui Andrei Dósa scoate din text exact ceea ce este nevoie ca basmul bine cunoscut să fie și scurt, și evocator. Pe scena mișcătoare pe care se perindă obiecte minunate într-o ambianță pe măsură (scenografia: Oana Micu) și păpuși foarte frumoase (autorii lor: Oana Micu și Claudia Ionescu) se povestește Frumoasa și Bestia, o poveste despre frumusețea interioară și despre orgoliu.

Foto: Teatrul „Țăndărică”

Bobi Pricop a regizat piesa cu o imaginație debordantă. Prima dată, Bestia o observăm doar noi, fiind ascunsă într-o cușcă din sticlă și aprinzându-se lumina care apoi se stinge. Tatăl îi aude doar vocea lui înfricoșătoare, care se răstește și la Frumoasa: „Prea vrei să le știi pe toate!”, de ne speriem și noi. Maimuța 1 spune „Namaste!” când Frumoasa o întâlnește, iar Maimuța 2, o ființă japoneză, are niște ceaiuri de oferit. Întâlnim și un gramofon zburător care redă niște reclame de televiziune. Scena se mișcă de la casa negustorului la pădure și de la pădure la castel, cea care îi povestește Frumoasei despre destin este o ciudățenie într-un fel de cușcă care levitează și cu ochi luminiscenți, sub ea deschizându-se o scenă minusculă în care se petrece „acțiunea cu blestemul”. Bestia are un ochi al lui Dumnezeu cumva peste toți, iar pe gaura aceea iese când se arată: o urâțenie hidoasă, solzoasă. Iar transformarea ei, altă minunăție: din corpul acela irumpe prințul de dinaintea blestemului: nu l-am văzut venind. Pe Măgăruș, în schimb, îl aștept de fiecare dată: „ia”-urile lui și cuvintele lui (din când în când mai vorbește) aduc o dispoziție bună. În tot acest timp, muzica propusă de Eduard Gabia și luminile lui Costi Baciu funcționează impecabil.

Actorii fac și ei o partitură de zile mari, mai ales Bestia ne cucerește cu ale sale buze amare, dacă mi-e voie să zic așa. Dar absolut toți au dexteritatea și aptitudinile necesare.

M-am gândit totuși câteodată că este un spectacol „între”. Au fost copii necaptivați de poveste, alții speriați de Bestie. Frumusețea interioară nu prea te țintuiește de scenă când ai 4 anișori, și nici aluziile contemporane nu te cuceresc. Pentru noi și probabil pentru alții este într-adevăr o capodoperă, regizată perfect, jucată minunat, povestită admirabil – dar oare toți sunt așa?

În orice caz, Teatrul „Țăndărică” are mereu piese care te intrigă și te inspiră.