depeterasa

Ferenike  este un roman dens, controlat impecabil, cu niște povești fermecătoare și cu personaje captivante. Cum scrie Lidia Bodea pe coperta a patra, pare autobiografic, dar „se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic”.  Poză: cărturești.ro Cea mai mare virtute scriitoricească a Doinei Ruști este că e o mare povestitoare. Cu fiecare personaj, întâmplarea merge mai departe, iar Comoșteni pare un loc fabulos, unde s-au întâmplat numai lucruri interesante și teribile. Muțulică, Muc, Gică, Cornel, Tavică și ceilalți sunt tot atâtea personaje pline de viață în sensul că acolo unde sunt ei, acolo se întâmplă neapărat ceva, nu poți trece pe lângă ei, nu poți să-ți întorci privirea. Jiul „cere cap de om” când urlă: până și râul este viu, de neuitat. Iar cea care povestește, aceea pare să fi fost un copil foarte precoce. Romanul structural în trei părți, Străzi principale , Case și oameni , respectiv Ferenike , este povestit de o naratoare care își povestește viața ei până î...

Foarte elegant și stufos dosarul Observator cultural  despre Jurnal -ul lui Paul Cornea. Încă n-am reușit să citesc cartea, dar textele publicate de Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Petruș Costea, Bogdan Crețu, Liviu Papadima și Iulia Popovici m-au convins că trebuie citită neapărat. Foto: Cărturești Mi-a plăcut mai ales că  –  oare trebuie s-o mai spun?  –  toți sunt intelectuali excelenți care scriu despre un profesor pe care l-au admirat (fiecare în felul lui, firește, Iulia Popovici și Bogdan Crețu sunt poate cei mai obiectivi), dar despre care vorbesc nuanțat și deschis. Abia aștept să pot traduce (dacă primesc acordul editurii, desigur) fragmentele despre Arghezi, care înțeleg că sunt foarte savuroase, și să citesc cele scrise despre anii cei mai grei din punctul de vedere al oglinzii, adică anii comunismului. Mărturisesc că m-au deranjat mereu paralelele dintre Ion Ianoși și Paul Cornea, mereu în favoarea ultimului, în ceea ce privește mărturiile celui din ur...