Cine o să ne judece și cum? - Despre dosarul Paul Cornea din Observator cultural
Foarte elegant și stufos dosarul Observator cultural despre Jurnal-ul lui Paul Cornea. Încă n-am reușit să citesc cartea, dar textele publicate de Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Petruș Costea, Bogdan Crețu, Liviu Papadima și Iulia Popovici m-au convins că trebuie citită neapărat.
Mi-a plăcut mai ales că – oare trebuie s-o mai spun? – toți sunt intelectuali excelenți care scriu despre un profesor pe care l-au admirat (fiecare în felul lui, firește, Iulia Popovici și Bogdan Crețu sunt poate cei mai obiectivi), dar despre care vorbesc nuanțat și deschis. Abia aștept să pot traduce (dacă primesc acordul editurii, desigur) fragmentele despre Arghezi, care înțeleg că sunt foarte savuroase, și să citesc cele scrise despre anii cei mai grei din punctul de vedere al oglinzii, adică anii comunismului. Mărturisesc că m-au deranjat mereu paralelele dintre Ion Ianoși și Paul Cornea, mereu în favoarea ultimului, în ceea ce privește mărturiile celui din urmă despre perioada aceea. L-am cunoscut și l-am iubit pe Ion Ianoși, mi-a fost profesor, apoi prieten, și nu cred că a fost vreodată radical și nemilos: pur și simplu nu era genul acela de om. Am citit Internaționala mea. Cronica unei vieți și am găsit destule pasaje unde își „ia la rost” trecutul. Sigur, nu intransigent cu el însuși cum ar vrea unii, dar nici orbit de propria lui persoană.
Paul Cornea a fost profesorul altora – eu l-am văzut o singură dată, la susținerea unei teze de doctorat la Cluj. Înțeleg că a fost un om inteligent și echilibrat, care încerca să fie mereu la aceeași distanță de toate fenomenele. Cred că asta o să-mi placă cel mai mult: asta ar fi arta poetică obligatorie a fiecărui om care se consideră un intelectual normal. Pe de altă parte, o să regăsesc cu mare curiozitate și strângere de inimă pasajele despre care vorbește Bogdan Crețu și în care autorul jurnalului nu reușește neapărat să fie la fel de obiectiv cu el însuși – criticul pomenește despre o intrare în care Paul Cornea scrie cu tristețe despre un Noica considerat model și nu se gândește la situația diferită a lor în anumiți ani când Noica făcea închisoare. Iată pasajul din textul lui Crețu: „O scenă simbolică se petrece cu prilejul unei întîlniri a lui Noica, într-un amfiteatru arhiplin, cu studenții de la Litere. Șarmul, seninătatea filozofului coborît de la Păltiniș nu sînt negate. Dar Paul Cornea nu poate uita că cel care se bucură de atîta succes este un `personaj atît de smotocit`. Numai că, așa cum indică nota de subsol a lui Petruș Costea, varianta inițială, tăiată cu o linie, a fost `om de dreapta`. Prin urmare, asta era: Noica, fost adept al legionarilor, se bucura acum, în plin comunism, de un mai mare succes decît Paul Cornea, fost comunist ilegalist, fost secretar al UTC, fost director în Ministerul Culturii, vreme de 15 ani. E aici o discuție care nu e personală, nu ține de orgoliul pus la încercare, ci de o anumită echitate a percepției publice – o temă `palmată` înainte de 1990 și-n primul deceniu de după, dar atît de actuală azi. Și nu, nu există un răspuns standard, natura felului în care ne raportăm la astfel de situații rămîne dilematică, incită la soluții elaborate, nu pripite.”
Dacă aș fi citit asta acum niște ani, „aș fi scos flăcări pe nări”, așa cum scrie Crețu. Acum, m-am mai liniștit și pot accepta că oamenii sunt într-adevăr sub vremi. Mai mult, văd cum înnebunește lumea fără nicio dictatură în jur, cum se cațără credința de neclintit pe profeți goi, cum clocotește furia doar pentru că celălalt crede altceva.
Percepția noastră este oricum ca cea a unui stomatolog: cel căruia i-a cauzat durere, acela va spune că e un măcelar, ceilalți, că e pâinea lui Dumnezeu. Să avem grijă să ne considere mai puțini măcelari și mai mulți pâinea lui Dumnezeu. Sau măcar a vreunui înger.
Comentarii
Trimiteți un comentariu