Cine s-a culcat cu cine și de ce nu? - despre lansarea Cristinei Chira

- Să vedem ce a ouat Cristina - spune Florin Iaru, și cu aceste cuvinte pline de haz, începe lansarea. E vorba despre cursurile de creative writing ale lui Iaru și ale lui Marius Chivu, la care a apărut o nouă generație de tineri scriitori care nu sunt dezbinați de invidie, bârfă și altele. Este generația din care face parte Ruxandra Burcescu și Cristina Chira, a cărei volum este prezentat la Humanitas Cișmigiu.

Foto: Ciprian Măceșaru

Librăria e arhiplină și asta demonstrează că Iaru are dreptate. Dar el are dreptate pur și simplu pentru că e spiritual, jucăuș, hâtru și spune mereu lucruri organice. De exemplu, că în textele Cristinei Chira, emoția nu e niciodată lacrimogenă sau că textele sunt ca viața, fără mari tragedii. „Catastrofa de azi se mai liniștește mâine, și peste un an începem o viață nouă”, spune Iaru. Titlul Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor exprimă chiar această indecizie pe care până la urmă viața o transformă în decizie sau măcar soartă.


Autoarea are prezență de spirit. Spune că cineva i-a spus că povestirile sunt dulci-amărui, iar Iaru face observația că nuvela Fan curier nu e nici dulce, nici amăruie, e picantă, ea replică imediat că e foarte bucuroasă dacă a reușit să facă simțit și alt gust de pe eșichierul literar.
Cred că ar fi trebuit lăsată să vorbească mai mult, dar Simona Antonescu a ținut să vorbească aproape despre fiecare povestire în parte. A avut observații inteligente dar oarecum academice, iar autoarea a primit mai puțină atenție, deși Antonescu și Iaru au observat într-un dialog al lor că Cristina Chira se oprește de cele mai multe ori chiar unde trebuie, și Iaru - cum altfel - spune că „dacă scrii o notă în plus la Mozart, ești Salieri”. 
La sfârșit, scriitorul a dedicat minute lungi în șir: simțeam cum literatura înseamnă mult.     

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Literatură și fericire - Jurnal de Chișinău

Imagine
  „Zilele Literaturii Române la Chișinău”   unde am fost invitat și datorită lui Cristian Fulaș, este un festival excelent și familial în două sensuri: are o intimitate cuceritoare și este organizată de minunata familie Erizanu, de Emilian Galaicu-Păun și de doamna Maria Șleahtițchi de la Muzeul Național al Literaturii Române. Oameni inteligenți, răbdători, mereu amabili, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ei sunt sufletul veritabil, sfinții acestui eveniment. Îngerii ajută Dar și Dumnezeu are nevoie de îngeri: pentru invitații de la Chișinău, voluntarii reprezintă această categorie. Cezara și Mihai, elevii care ne-au ajutat, au fost grozavi: deschiși, maturi, dar fără să-și fi pierdut candoarea copilăroasă. Am stat de vorbă și cu ceilalți invitați și toți au spus același lucru: toți elevii au fost inteligenți și relaxați. De bună seamă că statul de vorbă este una dintre aspectele cele mai importante la un festival, și cel de la Chișinău este unul dintre cele mai tari în acest dome
Citiți mai multe

Umorul face lumină - despre cartea lui Jan Cornelius

Imagine
„N-a avut umor, pentru că ce nu aprecia, nu putea nici să iubească” - scria un scriitor maghiar la moartea unui estet. Ei bine, Jan Cornelius are umor din plin și la nivelul poantelor, și la nivelul înțelegerii lucrurilor care nu fac parte din structura lui. Dar poate că exact asta e secretul: din structura unui om cu umor, face parte totul. Foto: site-ul Editurii Lebăda Neagră Jurnal european - spune subtitlul minunatei sale cărți, Conspirația cearșafurilor : și asta mi se pare esențial. Kundera se teme cel mai mult de „agelaști”, acei oameni care nu au umor. Dacă vrem să construim Europa în care să ne simțim bine, trebuie să ne regăsim umorul. Iar jurnalul lui Cornelius este european nu doar pentru că scriitorul călătorește foarte mult, nici doar pentru că el e un reșițean care trăiește la Düsseldorf, și care mi-a recitat o poezioară pentru copii în maghiară, ci și pentru că are un umor debordant: nu e agelast deloc. Nici nu știu ce să citez: cum spune Mircea Cărtărescu pe coperta a
Citiți mai multe

Fotograful care vede totul - despre proiectul lui Simion Buia, înainte de expoziție

Imagine
Martin Scorsese l-a pus pe micuțul Joe Pesci să fie unul dintre cei mai neîndurători criminali din istoria filmului. Un regizor bun vede întotdeauna aspecte surprinzătoare, dar despre care se dovedește că sunt reale. Pe fotografiile lui Simion Buia, am început să mă uit ieri, când am aflat că o să aibă expoziție la MNLR cu proiectul său despre actorii din România .  O galerie care m-a tot făcut s-o răsfoiesc, să mă gândesc la șăgălnicia Anei Carablais sau al lui Mihai Constantin, la figura hâtră a lui Mircea Andreescu, la zâmbetul lui Tibor Pálffy, la inocența lui István Téglás, la melancolia Alexandrei Davidescu sau a Emiliei Popescu, la figura colțuroasă a lui Claudiu Bleonț. Sau la Alfréd Nagy, actorul de la Sf. Gheorghe care a murit în 2020, la vârsta de numai 43 de ani. Este clar că proiectul lui Buia are cel puțin doi vectori: unul artistic și unul arhivistic. Dar acesta din urmă nu împinge în plan secund pe primul: nu ne uităm la fotografii doar pentru că ne amintim de trecut -
Citiți mai multe