Bastonul, bustul și cartolina - însemnări despre lansarea DMTR

 - Nu Vă supărați... - încep.

- Nu mă supăr - îmi răspunde vocea cu timbrul ei atât de cunoscut.

- Eu sunt un biet clujean ajuns la București și nu m-am gândit niciodată că o să Vă văd în persoană. Atât am avut să Vă spun. 

- Să fii sănătos! - spune el, iar eu o iau în dreapta pe Calea Victoriei.

Aseară, am mers la lansarea Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc. Acum ceva ani am fost antrenat în acest proiect de Kinga Boros și de Cristina Modreanu. Mi-a plăcut ideea pentru că de aproape douăzeci de ani redactez o colecție despre mari oameni de teatru maghiari și observ cât de îndoielnice pot fi de multe ori informațiile și cât de mare nevoie avem de o asemenea inițiativă, adică de un dicționar scris azi, din perspectiva oamenilor care trăiesc acum și care scriu despre monștrii sacri de ieri.



 

Am scris un medalion despre András Csíky, acest actor extraordinar de la Cluj și credeam că pentru mine lucrurile s-au sfârșit aici. Dar dacă tot m-am mutat la București și dacă tot am primit invitația Ilincăi Urmuzache, atunci m-am dus la lansare să văd cum va fi.

A fost bine. Să stau eu la un braț de Mariana Mihuț și de Victor Rebengiuc! Să primesc o cartolină cu Gheorghe Dinică, alt mare actor care mi-a uns sufletul cu atâtea performanțe majore! Să fiu fotografiat alături de Dorina Lazăr, a cărei bună-dispoziție a luminat seara! În sfârșit, să stau acolo, în Sala Studio a Odeonului, să le ascult pe Mihaela Mihalchov, pe Cristina Modreanu și pe Miruna Runcan, să aud ce vorbește Emil Boroghină cu X sau Y, să fiu în atmosfera aceea!

Dar totul a fost o vrajă. În holul Sălii Studio, busturile unor actori mari, printre ele, cel al lui Ștefan Bănică, genială de-a dreptul. Când beam vin, discuta acolo Mihai Călin cu cineva, dar pe el n-am îndrăznit să-l apostrofez. Am mai mâncat una sărată și am plecat, pribegind pe jos pe Calea Victoriei și tot sperând că am luat-o în direcția bună. Cred că n-a fost om pe lumea asta care s-a bucurat mai mult când a văzut Guvernul. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Fotografii scrise de la București - István Téglás

Imagine
Când am venit la București, am fost ca un parașutist a cărui parașută nu vrea să aterizeze: eram între două vieți din mai multe puncte de vedere, am levitat între două lumi, mă ținea doar dragostea și curajul orb. Nici cele mai evidente lucruri nu-mi treceau prin cap: sunt aerian în general, dar asta era altceva. Cred că într-un interviu de-al lui Emil Hurezeanu am auzit prima dată despre István Téglás în a doua mea viață. Acum, când eram în a treia, mi-am amintit interviul acela. István figura într-o enumerație în legătură cu o vizită la Angela Gheorghiu, mi se pare.  Foto: Mihaela Tulea Am început să caut prin bolgiile Facebookului. Am aflat că e actor, că a avut un coming out. Asta m-a apropiat instantaneu de el: era o perioadă când eram suspicios cu oricine zicea că e fericit. Problema și mai ales vorbitul despre orice problemă mi se părea onestitatea absolută. Sigur că nu el e problema, dar orice societate crudă știe să-și crească actanții plini de remușcări. I-am dat friend ș...
Citiți mai multe

Îți sare muștarul sau maioneza? – despre cartea lui Vasile Ernu

Imagine
Vasile Ernu a scris o carte frumoasă, intensă, socială, plină de muzică, suculentă, evocatoare și foarte importantă. Cam așa aș putea să rezum experiența mea de cititor. Încerc să scriu un eseu mai temeinic despre ea din toate cauzele pe care le-am înșirat mai sus. Și pentru că m-am simțit profund confortabil în volumul lui, probabil din două motive.  Întâi pentru că sunt eu însumi minoritar (cum au fost românii în URSS), înțeleg perfect cum se simte un basarabean când aude: „Vin rușii!”, când de fapt se apropie trei „basa” de un cămin din Iași. Așa cum notează și Ernu în capitolul despre Cluj, maghiarii de acolo i-au povestit că asemănător (sigur, cu diferențele de rigoare: „Vin românii!”) i-au apostrofat de multe ori și maghiarii din Ungaria pe maghiarii din Transilvania. Înțeleg și că atunci când ei trei rămân împreună, Mitoș Micleușanu, Roman Tolici (autorul copertei) și Vasile Ernu spun: Hai să vorbim omenește! și încep să vorbească basarabeană, care e o limbă română  alt...
Citiți mai multe

Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare.  Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit.  Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo . „She was there”  —  l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Ș...
Citiți mai multe