Postări

Regele moare frumos - despre spectacolul Teatrului Țăndărică

Imagine
Pentru mine, Eug è ne Ionesco este mai mult decât un scriitor. În prima mea viață, la Cluj, când abia ieșisem din dictatură, Cântăreața cheală  a lui Gábor Tompa a fost un eveniment major, un deschizător de inimă, de minte și de gust. Atunci am înțeles că teatrul e mult mai mult decât recitalul unor actori care vorbesc frumos și se mișcă cu stil. Și tot atunci am devenit un cititor avid al lui Ionesco. Așadar, am așteptat cu mare interes Regele moare  montat la Teatrul Țăndărică. Curiozitatea mi-a fost ațâțată și de simplul fapt că acesta este un teatru de animație: cum o să se descurce el cu o piesă care nu este pentru copii? Ei bine, regizoarea Eliza Păuna s-a descurcat de minune. A făcut o adaptare succintă și tăioasă a originalului și niște actori extraordinari dintre care eu am fost impresionat mai ales de Ioan Brancu, care are o voce superbă pentru orice situație: când păpușa a fost demontată în moarte, iar în final, Brancu a suflat vata cu care Regele a fost umplut, am fost îndu
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

„Când începi un roman, nu știi niciodată pe ce drumuri o să ajungi” - interviu cu Valentina Șcerbani

Imagine
Pe Valentina Șcerbani, am întâlnit-o prima dată la Bookfest din anul acesta. Când am fost invitat la FILIT Chișinău, m-am hotărât să fac un interviu cu ea: Orașul promis mi-a devenit „un motiv al inimii”. Citind ce ai scris, am dat de niște tensiuni și conflicte. Cum duci acestea dincolo de pagină? Bună, mulțumesc pentru invitație, e o plăcere și pentru mine să stăm de vorbă. Cât despre întrebare, nu fac niciodată vreun plan, lucrez după motivele inimii. Am avut o poveste de spus, și inițial am fugit de ea, m-am tot învârtit în jurul ei și nu mă decideam să scriu despre pierdere, despre partea nevăzută a ceea ce simte un copil atunci când își pierde mama. Era o temă pe care am tot evitat-o ani de zile. Era o traumă prea mare ca să scrii despre ea, sau credeai tu că este? Cred că era o traumă, dar atunci nu știam asta, o simțeam ca pe o pătură pe care o tot purtam deasupra mea. La un moment dat, am simțit că această temă devenea tot mai mare, iar eu deveneam tot mai mică, și-at
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Fotograful care vede totul - despre proiectul lui Simion Buia, înainte de expoziție

Imagine
Martin Scorsese l-a pus pe micuțul Joe Pesci să fie unul dintre cei mai neîndurători criminali din istoria filmului. Un regizor bun vede întotdeauna aspecte surprinzătoare, dar despre care se dovedește că sunt reale. Pe fotografiile lui Simion Buia, am început să mă uit ieri, când am aflat că o să aibă expoziție la MNLR cu proiectul său despre actorii din România .  O galerie care m-a tot făcut s-o răsfoiesc, să mă gândesc la șăgălnicia Anei Carablais sau al lui Mihai Constantin, la figura hâtră a lui Mircea Andreescu, la zâmbetul lui Tibor Pálffy, la inocența lui István Téglás, la melancolia Alexandrei Davidescu sau a Emiliei Popescu, la figura colțuroasă a lui Claudiu Bleonț. Sau la Alfréd Nagy, actorul de la Sf. Gheorghe care a murit în 2020, la vârsta de numai 43 de ani. Este clar că proiectul lui Buia are cel puțin doi vectori: unul artistic și unul arhivistic. Dar acesta din urmă nu împinge în plan secund pe primul: nu ne uităm la fotografii doar pentru că ne amintim de trecut -
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Umorul face lumină - despre cartea lui Jan Cornelius

Imagine
„N-a avut umor, pentru că ce nu aprecia, nu putea nici să iubească” - scria un scriitor maghiar la moartea unui estet. Ei bine, Jan Cornelius are umor din plin și la nivelul poantelor, și la nivelul înțelegerii lucrurilor care nu fac parte din structura lui. Dar poate că exact asta e secretul: din structura unui om cu umor, face parte totul. Foto: site-ul Editurii Lebăda Neagră Jurnal european - spune subtitlul minunatei sale cărți, Conspirația cearșafurilor : și asta mi se pare esențial. Kundera se teme cel mai mult de „agelaști”, acei oameni care nu au umor. Dacă vrem să construim Europa în care să ne simțim bine, trebuie să ne regăsim umorul. Iar jurnalul lui Cornelius este european nu doar pentru că scriitorul călătorește foarte mult, nici doar pentru că el e un reșițean care trăiește la Düsseldorf, și care mi-a recitat o poezioară pentru copii în maghiară, ci și pentru că are un umor debordant: nu e agelast deloc. Nici nu știu ce să citez: cum spune Mircea Cărtărescu pe coperta a
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Literatură și fericire - Jurnal de Chișinău

Imagine
  „Zilele Literaturii Române la Chișinău”   unde am fost invitat și datorită lui Cristian Fulaș, este un festival excelent și familial în două sensuri: are o intimitate cuceritoare și este organizată de minunata familie Erizanu, de Emilian Galaicu-Păun și de doamna Maria Șleahtițchi de la Muzeul Național al Literaturii Române. Oameni inteligenți, răbdători, mereu amabili, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ei sunt sufletul veritabil, sfinții acestui eveniment. Îngerii ajută Dar și Dumnezeu are nevoie de îngeri: pentru invitații de la Chișinău, voluntarii reprezintă această categorie. Cezara și Mihai, elevii care ne-au ajutat, au fost grozavi: deschiși, maturi, dar fără să-și fi pierdut candoarea copilăroasă. Am stat de vorbă și cu ceilalți invitați și toți au spus același lucru: toți elevii au fost inteligenți și relaxați. De bună seamă că statul de vorbă este una dintre aspectele cele mai importante la un festival, și cel de la Chișinău este unul dintre cele mai tari în acest dome
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Degetele foșnesc a muzică - despre Vlad Eftenie

Imagine
„Nu s-a văzut nimic mai fin decât degetele sale” - spunea cineva despre Albrecht Dürer. Dar nu doar finețea degetelor lui Vlad Eftenie m-a frapat, cât mai ales neliniștea lor dedicată. Cum le-a mișcat și le-a foșnit ca și cum vorbea despre bani - dar era clar pentru toată lumea că nu e vorba despre bani, ci despre un creator care caută modalitățile creației și se șlefuiește pentru a face ce e mai bine cât mai bine. Recunosc că am fost uimit când a sosit la Cărturești Modul. Un bărbat adolescentin, cam de vârsta mea, cu o figură simpatică - un om copilăros, cu un trandafir galben în cămașă. Deja eram răscolit de curiozitate. „De unde știi că e bun fizician? Tu habar n-ai de fizică” - îl provoacă la discuție fiul unui scriitor maghiar pe tatăl lui. „Știu pentru că nu sesizez butaforie în frazele lui” - sosește replica. Cam așa eram și eu cu Vlad Eftenie. Nu mă pricep la fotografie, sunt pe axul „îmi place-nu-mi place”. I-am răsfoit cartea delectându-mi ochii pe pozele care mi se păreau f
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Insula Iliberică - despre Serata PEN

Imagine
 „Libertatea cuvântului a fost dobândită cu sânge și nu e pentru întotdeauna” - spune Fatma Yilmaz, invitată împreună cu Liana Ganea și cu subsemnatul la Seratele PEN organizată despre Libertatea cuvân tului - Iran, Ungaria și România . Deși este un adevăr incontestabil, mă surprinde totuși. Cu toate că n-ar trebui să mă surprindă: am rămas perplex deja când a fost alungat CEU: nu credeam că o să se întâmple vreodată așa ceva în mijlocul Europei. Ruxandra Burcescu și Andrei Zbîrnea ne întreabă mai întâi despre proiectul de lege inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode ,  conform căruia, printre altele, cei care tulbură liniștea publică prin „atingeri grave aduse demnității persoanelor” vor fi condamnați la închisoare între 2 și 7 ani. Sunt speriat, nu pot vorbi atât de aplicat, eu sunt un tip care pornește de la experiențele lui personale. Noroc că și Fatma Yilmaz e așa: am scăpat! Vorbim despre fundamentalismul din Iran, despre retorica de „găsirea dușmanului” a guvernului Orbán, despr
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe