depeterasa

Foarte elegant și stufos dosarul Observator cultural  despre Jurnal -ul lui Paul Cornea. Încă n-am reușit să citesc cartea, dar textele publicate de Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Petruș Costea, Bogdan Crețu, Liviu Papadima și Iulia Popovici m-au convins că trebuie citită neapărat. Foto: Cărturești Mi-a plăcut mai ales că  –  oare trebuie s-o mai spun?  –  toți sunt intelectuali excelenți care scriu despre un profesor pe care l-au admirat (fiecare în felul lui, firește, Iulia Popovici și Bogdan Crețu sunt poate cei mai obiectivi), dar despre care vorbesc nuanțat și deschis. Abia aștept să pot traduce (dacă primesc acordul editurii, desigur) fragmentele despre Arghezi, care înțeleg că sunt foarte savuroase, și să citesc cele scrise despre anii cei mai grei din punctul de vedere al oglinzii, adică anii comunismului. Mărturisesc că m-au deranjat mereu paralelele dintre Ion Ianoși și Paul Cornea, mereu în favoarea ultimului, în ceea ce privește mărturiile celui din ur...

Angela Similea, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Olimpia Panciu, Marius Țeicu, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu. Probabil e o chestie de vârstă, dar mă gândesc tot mai mult la cântăreții care mi-au aurit copilăria. În familie, am avut vârtej, în școală, eram un nătâng a cărui compuneri sunt frumoase: au rămas doar curtea și șlagărele. Foto: Libertatea pentru Femei Iar șlagărele erau cântate de doamnele și domnii enumerați, probabil și alții  – Ilie Micolov! Și  peste toți, eternul Gică Petrescu a cărui discipoli erau cumva toți. Trenul galben fără cai , Strada Speranței , Într-un colț de cafenea , Țărăncuță, țărăncuță  și celelalte îmi erau cea mai mare delectare în anii aceia, pentru ca după aceea, în maturitatea mea, plăcerea mea să ajungă la vârf cu „cântecele de inimă albastră” ale lui Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică.  În celebra-i carte despre Habsburgi, Claudio Magris descrie sentimentul duplicitar cu care a cotrobăit prin...

Mare povestitor, Andrew! Ne întâlnim la Nottara, la Stela , și după spectacol, ieșim tuspatru spre Romana. Ei spun că merg în dreapta, deci ne vom despărți. Andrew însă începe să-și facă o țigare de foi ca un Ion Barbu tacticos, și spune: „Știi, țin niște cursuri de creative writing la liceu”  – linge hârtia  –  „și i-am întrebat unde ar vrea să publice”  –  înfășoară  hârtia  –  „și au zis: în Matca !” Râd și pentru că sunt bucuros de răspunsul elevilor, dar și din cauza tensiunii acumulate. Andrew e un mare povestitor. Foto: Radio România Internațional Dar și un mare om bun, ca să zic așa. Cred că prima dată ne-am întâlnit la Festivalul Internațional de poezie acum vreo trei ani: el citea versuri, noi eram în public. Și totuși, m-a salutat la FILIT Chișinău de parcă ne-am cunoaște de o mie de ani: zâmbind fain, simpatic, primitor. Rar am mai băut așa o cafea bună. S-a întâmplat în prima zi a festivalului, și după aceea ne-am salutat ca niște pri...

M-am dus la Stela după o zi lungă și fragmentată (două calluri despre probleme total diferite, discuții și examene)  – așadar nu am fost cel mai bun public de la început. Nici Sala Horia Lovinescu al Teatrului Nottara, un spațiu clasicizant, nu mi s-a părut ideală pentru un spectacol de Gianina Cărbunariu , regizoare care lucrează mereu „meta”, ne arată și mecanismul creării, nu doar rezultatul ei. Probabil că, pe lângă dificultatea mea de a intra în ritm, acestui fapt se datorează și rigiditatea multora din jurul nostru, oameni de-o vârstă cu mine sau chiar mai tineri și care au tot suspinat, s-au tot foit și și-au controlat telefoanele în fiecare minut.  Eu însă m-am reglat cu timpul. După spectacol, vorbind cu Mikuna, am înțeles că și pentru ea a scârțâit începutul, deși Marin Țane ( Mihai Dinvale ) are o intrare de zile mari: cu un ciorap mai lung decât celălalt, în chiloți și cu cravată. El e un actor care a participat și la Cenaclul „Flacăra”, și care umblă acum pri...

T oma Coriandru  –  se poate  strica o carte care are ca personaj principal pe un om care are acest nume? Sau pe un altul care e Eminovici și se dovedește a fi neam cu Eminescu? Atila Vintilă, un altul, colonel pe deasupra? Medalionul domniței  este un roman în care personajele au nume ingenioase sau realiste: acțiunea se petrece într-o mănăstire, deci sunt și maici aici și sigur că nu poți da tuturor niște nume fanteziste  –  miza scriitoarei Kristina Mecklenfeld nu este un roman în care parodia e dusă până în absurd  –, realitatea trebuie să se recunoască aici. De aceea, e nevoie și de un bătrân iubit de toți și totuși ucis și care nu e român (Franz Katz îl cheamă pe sărmanul), și de un băiat de bani gata care se comportă exact atât de nesimțit cât trebuie, și de o fată inteligentă și frumoasă. Foto de pe pagina autoarei Așadar, Toma Coriandru cu ai săi doi metri și inteligență cultivată abia poate frâna când apare în fața lui o măicuță: acțiunea înc...

Când am venit la București, am fost ca un parașutist a cărui parașută nu vrea să aterizeze: eram între două vieți din mai multe puncte de vedere, am levitat între două lumi, mă ținea doar dragostea și curajul orb. Nici cele mai evidente lucruri nu-mi treceau prin cap: sunt aerian în general, dar asta era altceva. Cred că într-un interviu de-al lui Emil Hurezeanu am auzit prima dată despre István Téglás în a doua mea viață. Acum, când eram în a treia, mi-am amintit interviul acela. István figura într-o enumerație în legătură cu o vizită la Angela Gheorghiu, mi se pare.  Foto: Mihaela Tulea Am început să caut prin bolgiile Facebookului. Am aflat că e actor, că a avut un coming out. Asta m-a apropiat instantaneu de el: era o perioadă când eram suspicios cu oricine zicea că e fericit. Problema și mai ales vorbitul despre orice problemă mi se părea onestitatea absolută. Sigur că nu el e problema, dar orice societate crudă știe să-și crească actanții plini de remușcări. I-am dat friend ș...