Orașul din campionat - despre Craiova

„Cât trăiam în Ardeal, cunoșteam din România doar Ardealul și malul mării” - mi-a devenit un fel de arie fraza asta. Și chiar așa și e: am fost la București pentru ceva vize și conferințe, și cam atât. De aceea, din momentul în care m-am mutat în capitală, mi-am propus să cunosc țara în lung și-n lat.

Dar la Craiova, am vrut să mă duc mai ales datorită Craiovei Maxima. Balaci, Beldeanu, Ungureanu, Țicleanu, Geolgău, Ștefănescu, Cârțu, Lung și Cămătaru mi-au luminat copilăria, mai ales că Crișan era și ungur, ceea ce atunci conta enorm pentru mine. Așa că am fost foarte bucuros să descopăr „minunea blondă” pe un perete, dar altă dovadă că aici era aceasta echipă magnifică n-am găsit.

Poză: eu

În minunatul parc Romanescu, am tot sperat că o să-l întâlnesc pe Cămătaru, dar n-a fost să fie. Așa cum nu l-am întâlnit nici pe Tudor Gheorghe acolo sau în jurul teatrului, unde ne-am plimbat pentru că așa făceam și în tinerețe: mă plimbam până la parcul din Cluj trecând pe la teatrul de acolo, uitându-mă la afișe și la program, deși îl știam pe de rost.

Pe Tudor Gheorghe, îl iubesc de când a recitat Balada chiriașului grăbit pe Youtube. :) 

Până atunci, Topîrceanu era pentru mine un poet minor - cât de e inepte pot fi manualele! De atunci însă, când m-a găsit poezia aceasta într-o perioadă foarte grea a vieții mele, îl ador pe acest poet major.

Craiova este un oraș captivant, cel puțin în majoritatea locurilor în care am fost eu. Frumos, larg, plin de viață. Aș petrece acolo o lună fără nicio problemă. Am văzut chiar o biserică reformată și am înțeles că sunt acolo vreo 9 enoriași. Maghiarii-s peste tot. :)

Poză: Ema

Sigur, Mikuna voia să vadă și grădina botanică, și muzeul de artă, și tot ce mai este pe-acolo: este o maximalistă fermecătoare și în hălăduieli. În două zile n-am reușit să vedem totul, dar am descoperit Shakespeare Hub, un loc extraordinar în care cânta o domnișoară a cărei voce m-a cucerit pe loc. Este vorba despre Tania Turtureanu.    

Viața e interesantă: vorbesc despre Craiova, dar se strecoară și Clujul, și Iașul: tot ce am văzut și am trăit până acum. Ca și literatura, nici drumurile nu sunt structurate ca o cămară din care poți lua compotul de caise și gemul de căpșuni. Sunt mai mult ca un bazar, unde diferitele mirosuri se amestecă și devin îmbietoare.

Am mai descoperit un filosof. Am intrat în curtea Bisericii Mântuleasa și acolo am văzut niște bărbați-băieți cărând diferite chestii. „Puteai să pui mâna și tu pe ceva”, l-a mustrat unul mai în vârstă pe un adolescent. „Am pantaloni albi”, a sosit replica, lăsându-l mască pe celălalt.

Craiova e și un loc cu umor. Am văzut stații electrice pe care au fost pictate picturi, un fel de târg de paști cu iepuri și alte figurine uriașe - unul cânta cu stângul la vioară, ca Paul McCartney la chitară -, și altele. L-am văzut pe Shakespeare și pe Sorescu, și ne-am întâlnit pentru o clipă cu George Volceanov. Am văzut afișul pentru piesa Țara lui Guffy de Matei Vișniec.

Craiova e maximă și azi. Chiar Cămătaru spunea într-o emisiune acum niște ani că „ar fi bine să fie un oraș de Champions League”. E deja în sferturi.