Harbuzuri literare - despre Poezia e la Bistrița

Alina Pop, Gavril Țărmure, Dan Coman, Marin Malaicu-Hondrari. O mînă de oameni talentați, inteligenți, lejeri. Și rezistenți. Habar nu am cum mai au energia să cînte la ora două noaptea, așa cum s-a întîmplat aseară după cină. Eu am plecat ca să mă pot scula dimineața - ei încă au rămas.

Am plecat joi din Târgu Mureș spre Bistrița. Microbusul a ocolit întreg orașul: m-am urcat la OMV Doja, autocarul s-a dus pe centură, a ieșit în Tudor, apoi în sfîrșit prin 7 noiembrie. Am mers două ore jumătate. Strînși ca heringii, nu a fost cea mai plăcută experiență.

La coborîre, mă salută cineva. Ne cunoaștem acum cu Emanuela Ignatoiu-Sora cu care am fost prieteni doar pe FB. Luăm un taxi și ajungem la Hotel Bistrița.

Era să zic: în paradis. Eleganță, voluntari drăguți, Alina Pop cu zîmbetul pe buze. Primim cardurile și o mapă care conține tot ce vrei și ceva în plus. Mergem în camerele noastre. După cîtva timp suntem conduși la restaurantul Rapsodia.

Ema e o organizatoare înnăscută, mă prezintă tuturor, în scurt timp stăm la masă cu Elena și Carlos. Elena vorbește o română perfectă, aflu uimit că e spanioloaică. Fac cunoștință cu Ema Cojocaru, tonică și elegantă. Poartă o podoabă în formă de lebeniță pe piept despre care Tatiana Țîbuleac spune că e harbuz.

Apare Marin, începe să vorbească cu cele două Eme despre o carte nouă pe care a tradus-o. Fernanda Melchor este autoarea ei. Un roman despre experiențele teribile ale unei femei mexicane dacă înțeleg eu bine.

Dan Coman se pare că nu se simte bine, apare totuși la deschidere. Începe un alt univers: el și Marin prezintă dezghețați, cu ironie jovială întreg festivalul. Gavril Țărmure are o privire de gazdă pus pe șotii.

Poze: Alecart

„Poezia e la Bistrița!” Fraza se tot repetă și publicul aplaudă însuflețit de fiecare dată, se aud strigăte ca la un concert rock. Aș dori ca evenimentele maghiare să fie la fel de necomplexate și să fie așa un mănunchi de oameni într-un orășel.

Am dus cu mine antologia A negyedik szív, un volum din literatura română contemporană. Am corespondat cu mulți dintre autori ca să le pot da cartea sau să le trimit prin cineva. Merlich Saia i-o duce lui Cosmin Perța, lui Dan îi dau și exemplarul lui Filip Florian. Cu Radu Vancu ne cunoaștem de mult, mă bucur să-l văd din nou. Îl admir și pentru energia lui.

E binemeritat premiul pe care-l primește. Laudatiourile lui Marius Chivu despre el și despre Bogdan-Alexandru Stănescu sunt scurte și la obiect.

Apoi, lecturile. Miroslav Kirin mă cucerește cu poemele sale în care parcă gîndește limba jucîndu-se. Poeziile lui Radu le citesc de mult, mi-e simpatică energia lor sfidătoare.

Trupa Trigon ne dăruie o seară fantastică, iar după concert, ață la restaurant. Vin, pălincă - ba horincă, ne clarifică Alina -, apă minerală, voie bună.

Dimineața sunt un pic mahmur. Dar nu e loc de odihnă: începe masa rotundă despre maghiarii din România, problemele și revistele lor. Cred că facem figură bună datorită mai ales fetelor, lui Győrfi Kata și lui Sánta Miriám. Ele sunt foarte sensibile și foarte personale, Karácsonyi Zsolt și cu mine mai informativi. Întrebările puse de Radu ne provoacă și deci ne ajută. Eu sunt lovit de roll-upul care cade din cauza vîntului - tot mai bine decît să fii lovit de soartă.

Un prînz magnific cu Ema și Ema, Miroslav și Adrian Oproiu care a spus ceva despre istroromâni reflectînd la discuția noastră. Seara citesc și eu. Mă urc cu inima strînsă pe scenă: mulți dintre antecititorii mei începînd cu José Luis Peixoto și pînă la Emanuela Ignatoiu-Sora citesc poezii care îi slăvesc pe părinți, în timp ce eu am un poem mai crud. Dar la sfîrșit vine la mine Tatiana și-mi spune să-i citesc romanul. Am în vedere, l-am cumpărat chiar înainte de lecturi. Pare să fie o vară fierbinte.

Un concert din muzică clasică, apoi cina. Aici, Gavril Țărmure cîntă niște cîntece maramureșene - extraordinar acest om! Destins și zîmbăreț. Îi răspunde Karácsonyi Zsolt cîntînd un cîntec în ungurește. N-aș fi fost capabil niciodată să fac asta, încercam să mă afund în scaun.

Iau rămas-bun de la cine pot. De la Gavril Țărmure nu pot, el e dedat cîntecului cu toată ființa lui. Îmi amintește cumva de Cristina Dăscălescu care a cîntat fado înainte de discuția omniprezentului Marius Chivu cu José Luis Peixoto, ea și-a dedicat toată personalitatea cîntării. Dl Țărmure face asta mai reținut dar la fel de înflăcărat.

Nu mă mai duc cu autobuzul, mă înscriu pe Blabla. Mă așteaptă un domn din Rîmnicu-Sărat care face ruta București-Bistrița. Afabil, punctual, trece timpul.

Poezia e la Bistrița! Împreună cu Alecart, Două Bufnițe, cu Adi de la tehnic, cu mai știu eu cine. Niciodată, dar niciodată nu am fost la un festival atît de frumos.