Blestemați să fie! - despre cazul Rushdie

Ce-i trebuie unui fanatic să ucidă pe cineva? Dar întrebarea care se ivește instantaneu e aceasta: ce-i trebuie unui fanatic să devină un fanatic? Mulți cred că e vorba de islam în totalitatea lui, dar cred că greșesc. Islamul își are fundamentaliștii săi. Dar pare adevărat că mulți alți fanatici nu ucid. Trebuie să adăugăm însă cu toată tristețea: încă.

Lumea e plină de oameni decepționați, agresivi, speriați, care abia așteaptă să ucidă. Războiul de lîngă noi și reacțiile halucinante ale multora cu vopsirea în alb a unui imperiu care ne-a stăpînit și ne-a agresat de-atîtea ori arată cum nu se poate mai bine chiar asta. Ne place dictatorul cu bustul gol pe care-l credem un fel de Hristos sportiv care ne va rezolva toate problemele într-o clipită. Faptul că majoritatea conaționalilor mei repetă stupizenia asta mă întristează profund.

Ce poate face un scriitor? Scrie. Cum să scrie? Liber și cu talent. Lasă că atît comunismul, cît și capitalismul au setul lor de reguli pentru cum trebuie să scrie un scriitor să prezinte o națiune/un stat fericit și a cărei corabie se îndreaptă spre vîrfuri neguroase. Ironia e periculoasă! În unele locuri, chiar fatală.

Salman Rushdie își poate pierde lumina ochilor. Trăise o experiență de care se teme de atîția ani. El nu a făcut altceva decît să scrie, asta este rostul unui scriitor. Să scrie liber și cu talent. Dar mediocrii, fundamentaliștii, fanaticii, dușmanii oricărui talent necondiționat au lovit încă o dată. Să fie blestemați! Și nu, nu spun numai datorită empatiei. O spun și pentru mine, un scriitor care abia își mai găsește locul într-o lume înnebunită.