Mîncăm ce sîntem - caracterologie etnică comparată

Nu e interesant că cel mai popular fel de mîncare maghiar, kürtős kalács, este dulce, iar cele mai multe feluri românești, diferite de dulcele maghiar? Mititeii și ciorbele, ca să le numim doar pe cele din top, nu sunt dulci defel, din fericire.


Nu m-am gîndit așa, dar "édes anyanyelvünk" are poate gustul cozonacului vestit, gust cu nuci și zahăr, pentru că celelalte sunt variații tîrzii. Pe cînd „dulcele stil clasic” e poate o ciorbă din aia bună și cu toate gusturile de-ți lasă gura apă.

E cît se poate de clar că maghiarii sunt niște aristocrați care nu pot simplifica nici măcar deserturile. Pînă și dulciurile noastre sunt cumva eroice ca simfonia beethoveniană, un cozonac de nu-i mai vezi sfîrșitul. Pe cînd atît mititeii, cît și ciorbele sunt mîncăruri democratice, oricum largi și încăpătoare, mai ales aceștia din urmă, dar și din mititei poți consuma cîte vrei, numai să poți. De aceea, Celibidache este o personalitate atipică, în timp ce Brâncuși, cu toate coloanele infinite, tipică pentru cultura română. Despre Maria Tănase, ce să mai vorbim! În timp ce Angela Gheorghiu, o ciorbă cu prea multă smîntînă.

O, și încă! Kürtős kalács e închis în sine, dar ciorba, deschisă tuturor. Bisericile maghiare sar în cer, cele românești se întorc la credincioșii simpli. Csontváry, un pictor care se înalță cu cedrul; Tonitza, un speriat sensibil.

Nu vreau să fac exces de zel dar lucrurile sînt vizibile cu ochiul liber. Cozonacul e pentru cei care încă pot mînca; ciorbele și mititeii pentru flămînzii adevărați.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Fotografii scrise de la București - István Téglás

Imagine
Când am venit la București, am fost ca un parașutist a cărui parașută nu vrea să aterizeze: eram între două vieți din mai multe puncte de vedere, am levitat între două lumi, mă ținea doar dragostea și curajul orb. Nici cele mai evidente lucruri nu-mi treceau prin cap: sunt aerian în general, dar asta era altceva. Cred că într-un interviu de-al lui Emil Hurezeanu am auzit prima dată despre István Téglás în a doua mea viață. Acum, când eram în a treia, mi-am amintit interviul acela. István figura într-o enumerație în legătură cu o vizită la Angela Gheorghiu, mi se pare.  Foto: Mihaela Tulea Am început să caut prin bolgiile Facebookului. Am aflat că e actor, că a avut un coming out. Asta m-a apropiat instantaneu de el: era o perioadă când eram suspicios cu oricine zicea că e fericit. Problema și mai ales vorbitul despre orice problemă mi se părea onestitatea absolută. Sigur că nu el e problema, dar orice societate crudă știe să-și crească actanții plini de remușcări. I-am dat friend ș...
Citiți mai multe

Îți sare muștarul sau maioneza? – despre cartea lui Vasile Ernu

Imagine
Vasile Ernu a scris o carte frumoasă, intensă, socială, plină de muzică, suculentă, evocatoare și foarte importantă. Cam așa aș putea să rezum experiența mea de cititor. Încerc să scriu un eseu mai temeinic despre ea din toate cauzele pe care le-am înșirat mai sus. Și pentru că m-am simțit profund confortabil în volumul lui, probabil din două motive.  Întâi pentru că sunt eu însumi minoritar (cum au fost românii în URSS), înțeleg perfect cum se simte un basarabean când aude: „Vin rușii!”, când de fapt se apropie trei „basa” de un cămin din Iași. Așa cum notează și Ernu în capitolul despre Cluj, maghiarii de acolo i-au povestit că asemănător (sigur, cu diferențele de rigoare: „Vin românii!”) i-au apostrofat de multe ori și maghiarii din Ungaria pe maghiarii din Transilvania. Înțeleg și că atunci când ei trei rămân împreună, Mitoș Micleușanu, Roman Tolici (autorul copertei) și Vasile Ernu spun: Hai să vorbim omenește! și încep să vorbească basarabeană, care e o limbă română  alt...
Citiți mai multe

Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare.  Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit.  Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo . „She was there”  —  l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Ș...
Citiți mai multe