La drum spre stabilitate - despre romanul Ruxandrei Burcescu

 „Nu cursese nici un strop de ploaie de câteva săptămâni. Pământul de pe câmp era tare și uscat, iar frunzele merilor se subțiaseră și aveau marginile arse. Căruțele care treceau pe ulițe ridicau nori de praf înecăcios. Cicadele împânziseră satul, iar bâzâitul lor monoton și leneș se auzea oriunde te-ai fi aflat.” (5.)

Lumea este schițată încă de la prima frază, vrei s-o cunoști, vrei s-o explorezi. Instabil de Ruxandra Burcescu te invită în lumea ei, te atrage în ea deși îți dai seama instantaneu că nu va fi o experiență plăcută.

„Un firesc al nefirescului”, spune Florin Iaru, care alături de Marius Chivu fusese unul dintre maeștrii autoarei. Mie mi-au venit în minte De ce bat clopotele, Mitică?, și valul noir al întregii filmografii românești. Parcă nimeni nu ar fi întreg la cap, parcă toată lumea e bântuită de-un trecut pe care nu-l poate gestiona, parcă țăranii simpli ai lui Rebreanu sau ai lui Fănuș Neagu ar fi devenit peste timp niște psihopați sau schizofrenici.

Dorina îl bate cu cureaua pe Mircea când îl prinde cu Ina, lovindu-i penisul. Lorelei se culcă cu mai toți bărbații din lume și când găsește unul care o iubește cu adevărat îl expediază cu cruzime. Bunica ei își plânge fiul care s-a spânzurat în pod. Mama ei o iubește și totuși o ceartă mereu.

Față de ei, tatăl care se uită mereu la televizor e echilibrul întruchipat. Toți sunt nefericiți și nici unul nu știe să recunoască fericirea când ea apare. Sau aproape toți, pentru că doamna Popescu e și ea o femeie normală și mult mai colorată decât tatăl lui Lorelei. 

Se petrec crime care nu interesează pe nimeni, însă Lorelei și Mircea se îmbolnăvesc din cauza lor. Nu-i interesează iubirea lor proprie, ci iubirile trecute ale părinților lor cu care oricum nu mai au ce face. Arătând asta cu o forță neobișnuită mai ales la un debutant, Ruxandra Burcescu face o introspecție nemiloasă unei Românii ficționale și totuși foarte reale care se întinde de la Giurgiu la București. 

Sunt multe scene memorabile de la moartea soțului Dorinei la omorârea lupului lovit de microbuz și de la uciderea prietenului lui Mircea la sinuciderea aceluiași. Ca să fac paralelă cu un film american de data aceasta, în roman e mereu întuneric și ploaie ca în Se7en. Nici măcar când arde soarele nu te simți în largul tău. E o carte incomodă, tensionată, foarte puțin luminoasă.

E un debut remarcabil. Dacă autoarea își păstrează perseverența și devine mai matură, adică poate să sacrifice câteva scene și personaje care pe moment i se par extraordinare dar care nu joacă un rol organic în narație - disproporțiile sunt observate cu eleganță de Nona Rapotan, cf. https://bookhub.ro/doua-personaje-si-o-singura-poveste-instabil-de-ruxandra-burcescu/ -, ea poate deveni, cred, un scriitor important.