Misterul din cutiuțe - despre expoziția lui Levente Bagossy

 Trebuie să vină momentul în care omul începe să vadă.

Marți m-am perindat la Institutul Cultural Maghiar să văd expoziția lui Levente Bagossy despre care Ciprian Măceșaru a scris o postare atât de frumoasă. Pentru mine însă, toate machetele acelea nu însemnau decât un singur lucru: că un scenograf talentat a făcut niște proiecte miniaturale.










Foto: Ema Cojocaru

Firește, am simțit că asta e prea puțin. Am rugat-o deci pe Ema să vină cu mine. Oricum entuziasmată de postarea amintită, și-a găsit timp să mă însoțească. Ea e și fotograf, dar nu asta e principalul. Principalul e că ei îi place să se afunde în detalii și să se bucure de ele cu inocența unui copil.

Și-atunci am început să văd toate acele obiecte din scenografiile respective. N-am observat doar „macroul”, ca să zic așa, ci și munca migăloasă din spatele tuturor proiectelor. Am observat mâna giuvaergiului care șlefuiește totul până când totul va fi perfect. Am observat perspectivele, adâncimile care se deschid într-o cutiuță. Lumile acestea m-au vrăjit cu totul și mi-am dat seama că e o bucurie să fii Hamlet, Tartuffe, Don Giovanni sau oricine altcineva într-o asemenea scenografie. 

Dar mi-am dat seama și că în aceste scenografii sunt lumi întregi, că din ele emană niște forțe misterioase. Cum stai acolo în fața lucrărilor împrăștiate în trei săli ale institutului, sau te plimbi prin expoziție, personajele încep să comunice cu mine. Arta lui Bagossy este de fapt una foarte vie.

Un singur lucru n-am înțeles și anume: de ce catalogul expoziției conține doar distribuțiile spectacolelor respective? În locul lor, aș fi preferat mult mai mult un interviu cu artistul sau o confesiune de-a lui. De multe ori, numele actorilor nu îmi spun nimic, în timp ce câteva rânduri ale lui Bagossy despre el însuși m-ar fi edificat.

Oricum, o altă istorie literară mi s-a relevat prin modelele acestea. Și încă ceva: faptul că munca onestă încă mai are șanse de izbândă. Cutiuțele astea n-ar fi prins viață fără ea.  

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Fotografii scrise de la București - István Téglás

Imagine
Când am venit la București, am fost ca un parașutist a cărui parașută nu vrea să aterizeze: eram între două vieți din mai multe puncte de vedere, am levitat între două lumi, mă ținea doar dragostea și curajul orb. Nici cele mai evidente lucruri nu-mi treceau prin cap: sunt aerian în general, dar asta era altceva. Cred că într-un interviu de-al lui Emil Hurezeanu am auzit prima dată despre István Téglás în a doua mea viață. Acum, când eram în a treia, mi-am amintit interviul acela. István figura într-o enumerație în legătură cu o vizită la Angela Gheorghiu, mi se pare.  Foto: Mihaela Tulea Am început să caut prin bolgiile Facebookului. Am aflat că e actor, că a avut un coming out. Asta m-a apropiat instantaneu de el: era o perioadă când eram suspicios cu oricine zicea că e fericit. Problema și mai ales vorbitul despre orice problemă mi se părea onestitatea absolută. Sigur că nu el e problema, dar orice societate crudă știe să-și crească actanții plini de remușcări. I-am dat friend ș...
Citiți mai multe

Îți sare muștarul sau maioneza? – despre cartea lui Vasile Ernu

Imagine
Vasile Ernu a scris o carte frumoasă, intensă, socială, plină de muzică, suculentă, evocatoare și foarte importantă. Cam așa aș putea să rezum experiența mea de cititor. Încerc să scriu un eseu mai temeinic despre ea din toate cauzele pe care le-am înșirat mai sus. Și pentru că m-am simțit profund confortabil în volumul lui, probabil din două motive.  Întâi pentru că sunt eu însumi minoritar (cum au fost românii în URSS), înțeleg perfect cum se simte un basarabean când aude: „Vin rușii!”, când de fapt se apropie trei „basa” de un cămin din Iași. Așa cum notează și Ernu în capitolul despre Cluj, maghiarii de acolo i-au povestit că asemănător (sigur, cu diferențele de rigoare: „Vin românii!”) i-au apostrofat de multe ori și maghiarii din Ungaria pe maghiarii din Transilvania. Înțeleg și că atunci când ei trei rămân împreună, Mitoș Micleușanu, Roman Tolici (autorul copertei) și Vasile Ernu spun: Hai să vorbim omenește! și încep să vorbească basarabeană, care e o limbă română  alt...
Citiți mai multe

Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare.  Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit.  Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo . „She was there”  —  l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Ș...
Citiți mai multe