Am intrat care cum și-am ieșit cu toții timișoreni - despre Monofest

„E mai bine să fim întârziați decât retardați și să nu știm ce s-a întâmplat în ultimii treizeci de ani” - a spus Marcel Tolcea după vizionarea filmului „We don`t die”, un documentar despre revoluție. Și chiar asta mă convinge de greutatea acestui om: pe lângă poantele pe care le-a dat pe bandă rulantă, e capabil să spună un adevăr ca replică la rugămintea Loredanei Tîrzioru că „suntem întârziați”, adică „grăbește-te”.

Toate acestea s-au întâmplat în ziua a doua Monofest, festivalul de literatură dedicat amintirii poetului Ion Monoran, Omul care a oprit tramvaiele cum spune titlul filmului foarte delicat și sensibil al Danielei Rațiu. Un documentar bine ținut în mână, deloc patetic și foarte personal.

Noi am ajuns în prima zi, dar numai la Porto Arte, locația cu bere și gulyás unde se citea din antologia Underground. Moderator a fost Cristian Vicol, redactorul volumului, un bun și inspirat vorbitor. Muzica de jazz era asigurată de admirabila Alina Giurgiu și chitaristul Ion Dorobanțu. Loredana ne-a primit cu căldură și voie bună: un organizator cât se poate de abil.

Sâmbătă ne-am dus la turul ghidat Pe urmele revoluției cu excelentul Dan Codre. Acest om pasionat, dedicat, inteligent și voios ne-a făcut un tur de zile mari într-un frig de zile la fel de mari - ne-a zis să nu fim supărați pe vreme, revoluționarii s-au sculat împotriva dictaturii în aceeași dată. Îndrăznesc să spun că datorită explicațiilor sale și a locurilor unde ne-a condus - la biserica reformată de unde a pornit totul, la statuia lui Ion Monoran, la Pieta de Péter Jecza, la Operă etc. - am înțeles mult mai bine ce s-a întâmplat de fapt. Ema a fost cucerită și ea, am vorbit să ne întoarcem la anul când Timișoara va fi capitala culturală a Europei.

Dar frigu-i frig și după tur am tras la o pizzerie, de aceea am ajuns cu niscaiva întârziere la proiecțiile menționate deja. După ele, am ascultat versurile poeților invitați. 

Evenimentele de sâmbătă s-au petrecut la Teatrul Merlin, adică teatrul de păpuși, și cum exact în acea zi am vorbit să mergem odată la un teatru de păpuși, duminică ne-am dus și spectacolul ne-a tonifiat. După aceea, ne-am dus la Restaurantul Yugoslavia să mâncăm pjeskavica și să bem rakija. Mă rog, eu am băut.

După-masa, a sosit din nou ziua jazzului și poeziei. La Centrul Reformat Noul Mileniu unde am și fost cazați în condiții excelente au venit Vali Răcilă și Raul Husak, doi muzicieni fantastici. Când ei se odihneau, noi ne-am citit versurile sub bagheta lui Robert Șerban. A fost așa de bine încât nici frigul nu ne-a interesat.   

Vineri ne-am dus pe jos la Porto Arte, dar ne-am întors cu un Bolt prin studenți - am aflat de la Dan Codre că un timișorean veritabil așa spune complexului studențesc. Păi, să fim veritabili, domle!

Mulțumim, Timișoara!