Mamele care au speriat restul - despre Creangă și Jókai

„Tatăl lui nu înțelege de ce ar trebui să învețe, dar mama lui are argumentele ei și până la urmă îl convinge.” Ascultam o carte audio despre Jókai Mór, eseul lui Kálmán Mikszáth despre el și atunci am dat peste fraza asta. Și mi-am adus aminte că și părinții lui Nică s-au certat pe tema asta, și tot mama era cea cu învățatul.

E totuși interesant: doi scriitori din secolul XIX au aceeași soartă. Unul e maghiar, celălalt, român. Provin din medii sociale diferite - Creangă este țăran moldovenesc, Jókai, fiul unui moșier scăpătat. Sunt doi povestitori pursânge, cam ca Balzac la francezi sau Dickens la englezi. Ambii mai păstrează bucuria povestirii care se cam alterează în secolul XX și nici unul nu ar fi devenit scriitor fără aportul decisiv al mamei sale.

Poate să fie la mijloc faptul că nu au fost „bărbați adevărați”, sau că tații lor erau? Un bărbat are treburile lui, moșia, pământul, banii, călătoriile - ce să-și mai bată capul?! Dar nici asta nu poate fi cauza deoarece tatăl lui Jókai pare mai degrabă un Oblomov: pur și simplu i-ar plăcea ca fiul lui să rămână acasă.

Mamele însă port în ele un vector social aprig. În secolul respectiv, singura lor șansă să-l satisfacă li se dă prin copiii lor. Dacă copiii sunt inteligenți, de ce să-i trimită la sapă?!

E interesant și că mamele nu se lasă. În general, femeile tăcuseră atunci când bărbatul spunea ceva. Dar mai ales în legătură cu copiii, ele puteau să aibă un cuvânt de spus. Și uite că l-au spus.

Datorită mamei lor se naște Amintiri din copilărie și Omul de aur, Harap-Alb și Fiii omului cu inima de piatră, literaturile respective mai pot enumera încă un clasic alături de ceilalți.

Îmi place literatura pentru că e un domeniu în care se poate totul: totul e posibil.