Insula care este a noastră a tuturor

Pe o insulă, trăiesc niște copii orfani. În fiecare an, apare o barcă pe care vine un copilaș și tot atunci pleacă unul dintre cei mari. Copilașul va fi luat în grijă de un Matur și va deveni Protejat.

Cam asta e ideea cărții lui Laurel Snyder, Insula orfanilor (Editura Arthur, București, 2021). O idee excelentă, dar multe cărți excelente eșuează exact ideii excelente pe care sunt bazate. Dar Laurel Snyder nu face greșeala să creadă că o idee ar fi destul pentru 260 de pagini. În Mulțumiri, ea îi mulțumește printre alții lui Debbie Kovacs. „Când m-a întrebat la ce lucrez și și i-am răspuns că nu lucrez propriu-zis, ci mai degrabă fac băi cu spumă și mă uit pe tavan în timp ce mă gândesc la o insulă misterioasă, plină de copii, ea mi-a replicat: Mi se pare că asta e o muncă serioasă. Nu te grăbi.” (262.) Cred că mulți scriitori ar avea nevoie de un asemenea prieten.

Deci nu numai ideea de bază e excelentă. E frumoasă și povestea: un băiat pleacă de pe insulă pentru că așa sunt regulile, dar o fată nu vrea să le urmeze. Deen pleacă, însă Jinny, rănită de plecarea lui Deen, nu vrea să plece când îi vine rândul. Dar până la urmă, provocată de o întâmplare nefericită, va pleca și ea, însă mai târziu.

Cartea e, poate, despre faptul că nu e ușor să devii matur (în general, nu ca funcție), că nu e ușor să decizi și mai ales e greu să perseverezi în decizia ta. Jinny nu e un Matur excepțional (Ess, Protejata ei, nu va învăța să înoate și să citească de la ea, ci de la alții); totuși, Jinny e cea care pune întrebări de bază: cum au ajuns ei aici, cine le-a lăsat aici, de ce nu pot hotărî ce se va întâmpla cu ei.

Cartea amintește de Doi ani de vacanță nu doar prin protagoniști și prin locul acțiunii, dar și prin faptul că personajele sunt foarte bine creionate: cine va citi romanul, nu-i va uita pe Eevie, Ben, Sam, Nat, Loon și pe ceilalți. Fiecare are o personalitate distinctă, fiecare își are rolul în acțiune.

Capitolele oferă mereu ceva nou și intrigant, și chiar întorsătura care pentru unii poate părea trasă de păr mie mi se pare logică din perspectiva faptului că Jinny devine fată mare și toate se schimbă din cauza acestui fapt, deși asta nu se poate ști dinainte. Cerul devine altfel, șerpii care au fost buni toți devin veninoși deoarece Jenny observă că îi curge sânge pe coapse.

„Jinny s-a proptit în coate și s-a uitat cum fata s-a cuibărit pe perna din celălalt capăt al patului, s-a uitat cum i s-au închis ochii. S-a gândit ce frumos ar fi să te scufunzi așa în pernă - să închizi ochii și să adormi după ce ai primit un răspuns. Pur și simplu.” (66.) Ei bine, asta nu se va întâmpla: Jinny va afla totul pe calea grea.

E o carte bună, așa cum e bună și traducerea lui Alex Moldovan și a Marianei Buruiană. Insula orfanilor de de fapt a noastră, a tuturor. Și știți ce spune autoarea în dedicație? „Emmei, insula mea.”