Puterile magice care nu sunt și totuși rămân - despre discuția cu Valeriu Nicolae
„Sincer, n-aș păstra identitatea romă. Cred că ne cramponăm de niște identități luptătoare și asta nu e bine.”
Sper că am reținut bine fraza lui Valeriu Nicolae - esența ei asta era oricum. Fiind maghiar din România, am fost bulversat plăcut de această afirmație. Nu țin neapărat să-mi pierd identitatea maghiară, dar am observat de mult și am notat de multe ori că identitatea (cel puțin aici, printre noi, români, maghiari și alte naționalități) este adesea percepută ca ceva inflexibil și care cu cât e mai inflexibilă, cu atât e mai bine.
Ne-am adunat la Cărturești Verona pentru un fel de Bibliobibuli mai altfel. Țigan țăndări a fost subiectul clubului de carte moderat de Ema Cojocaru acum două săptămâni. Atunci a venit ideea: să-l invităm pe autor să vorbim și cu el despre volum. Am zis că e un tip inteligent, deschis, fain, interesant, cu niște inițiative curajoase și omenoase - hai să-l invităm!
Iar ieri, în vremea aceea de nici câinele nu l-ai fi dat afară, ne-am adunat în jur de 15 persoane să ascultăm discuția moderată tot de Ema. Valeriu Nicolae a răspuns cu lejeritate și cu fermitate, câteodată, cu mister: de pildă, nu prea se deschidea în legătură cu personajele feminine despre care spune că era îndrăgostit. Dar chiar și reținerea asta a fost simpatică. Și a promis un al doilea volum din care vom afla probabil mai multe. :)
Viața lui a fost oricum altfel, mama lui interzicându-i să vorbească limba romă și impunându-i să lucreze dublu față de ceilalți. A fost o educație severă, chiar rigidă, dar a avut rezultate excelente: Valeriu Nicolae a cutreierat lumea („în India, sunt alb!”), a devenit scriitor, publicist, youtuber, activist pentru drepturile omului și mai ales un om bun: toate încasările pentru Țigan țăndări sunt folosite pentru a construi o Grădiniță Bună în Ferentari.
https://www.youtube.com/watch?v=CJaXiS0iBQY
El a fost mai reținut în privința identității rome, cu toate că a răspuns foarte calm și hotărât la intervenția unora din public care susțineau că copiii învață totul de la părinți, altfel, ei fiind niște îngerași incapabili de cruzime. Afirmația lui am putut s-o argumentez și eu: de cum și-au dat seama că stau prost cu acordurile de gen, mulți copii români m-au și definit ca fiind „bozgor”.
A fost o seară splendidă, cu o atmosferă destinsă mulțumită și Emei Cojocaru care a fost caldă, haioasă, inteligentă și câteodată mai și lansa câte-o provocare mai plăcută: „Ai într-adevăr puteri magice?” „Nu”, a sosit răspunsul instant.
Dar eu cred că Valeriu Nicolae are totuși puteri magice. Și sper să le păstreze cât mai mult.
Megjegyzések
Megjegyzés küldése