Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare. 

Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit. 

Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo.

„She was there” — l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Și Bogdan was there. Mi-a comunicat programul lui, mi-a spus când ne putem întâlni, ba mai mult, atunci când a trebuit să duc un bon de benzină de la Iași ca să mi se deconteze drumul înapoi la București, a venit cu mine și a condus mașina mea cu cutie automată pe niște drumuri întortocheate până când am ajuns la un MOL.

Inteligent, altruist, nu a așteptat niciodată laude pentru comportarea lui, ba mai mult, când mi-am luat inima în dinți să-i mulțumesc, nici nu a răspuns măcar: era ceva firesc pentru el, nu voia să fie bătut pe umăr pentru asta. 

Alergător neobosit, mi s-a părut neobosit la toate celelalte capitole. Asta e perversiunea vieții: când unii îmi spun că lucrez mult, sunt pur și simplu uimit. Probabil că și ceilalți sârguincioși sunt tot atât de uimiți când li se spune asta. În tot cazul, eu îl priveam cu invidie: cursuri la universitate, muncă de cercetător, familie frumoasă, târguri de carte, viață de scriitor — eu am obosit doar enumerându-le. Și dacă eram la un eveniment la care a fost invitat să vorbească, cum s-a întâmplat și la lansarea Vârtejului sau la aniversarea Marianei Codruț, a vorbit întotdeauna foarte aplicat, cu aplicarea creierului și a inimii deopotrivă.

M-a surprins, apoi, căldura și înțelegerea cu care vorbea despre mama lui. Eu am mari lupte cu părinții mei și o înțelegere destul de limitată a lor, pe când el vorbea mereu calm, cu zâmbetul acela crețulesc care este șăgalnic, dar niciodată arogant. Iar când am întâlnit-o pe mama lui la evenimentul consacrat Marianei Codruț, am văzut o femeie de o eleganță simplă, cu o bentiță frumoasă, care părea o obișnuită a lansărilor.

Înțelegerea i-am admirat de la prima clipă. Nu tuna și fulgera ca mulți actori ai scenei literare care nu-și dau seama că se rănesc și se sapă ei pe ei înșiși. Și-a spus părerea, dar nu am sesizat la el porniri întunecate sau antipatii definitorii. Era mereu relaxat, dar în același timp, n-am simțit că ar fi căldicel: avea personalitate și prestanță.

S-a simțit la el formația de pedagog, anii pe care i-a petrecut la catedră, dar s-a simțit și că a reușit să-și păstreze prospețimea în rutină: patima era acolo neîncetat, dar o patimă luminoasă.

Foarte de gașcă la ora șuetei, la prezențele „oficiale” știind să fie serios și hazliu într-o proporție atent măsurată; empatic și inteligent și săritor: nu știu dacă eu aș fi mers cu oricine să-și cumpere benzină, mai ales că nu mă orientez bine și m-aș pierde în labirint, lasă că sunt și comod; om care poate glumi despre orice și știe să prețuiască multe, Bogdan a apărut ca omul ideal care să te aștepte în gară într-un oraș necunoscut.

Nu neg că sunt un romantic care zboară sus și se prăbușește urlând. Dar niciun romantic nu zboară dacă n-are cu ce, și Bogdan mi-a dat aripi într-un loc în care eu, marele timid, nu am cunoscut pe nimeni mai îndeaproape înainte să mă duc acolo. Prima dată, am fost la FILIT acum doi ani, dar atunci eram într-o altă fază a vieții mele, îndrăgostit lulea și închis în dragostea mea și în temerile mele. 

I-am scris lui Bogdan sperând că voi avea un cunoscut, și de fapt mi-am făcut rost de un prieten.