Regele moare frumos - despre spectacolul Teatrului Țăndărică

Pentru mine, Eugène Ionesco este mai mult decât un scriitor. În prima mea viață, la Cluj, când abia ieșisem din dictatură, Cântăreața cheală a lui Gábor Tompa a fost un eveniment major, un deschizător de inimă, de minte și de gust. Atunci am înțeles că teatrul e mult mai mult decât recitalul unor actori care vorbesc frumos și se mișcă cu stil. Și tot atunci am devenit un cititor avid al lui Ionesco.



Așadar, am așteptat cu mare interes Regele moare montat la Teatrul Țăndărică. Curiozitatea mi-a fost ațâțată și de simplul fapt că acesta este un teatru de animație: cum o să se descurce el cu o piesă care nu este pentru copii?

Ei bine, regizoarea Eliza Păuna s-a descurcat de minune. A făcut o adaptare succintă și tăioasă a originalului cu niște actori extraordinari dintre care eu am fost impresionat mai ales de Ioan Brancu, care are o voce superbă pentru orice situație: când păpușa a fost demontată în moarte, iar în final, Brancu a suflat vata cu care Regele a fost umplut, am fost înduioșat până la lacrimi. Ce vină a avut păpușa aceea?! Și cum va fi moartea mea?!

Ca orice spectacol bun, Regele moare se insinuează în tine, te răscolește, te zguduie. Scenografia făcută de Sabina și Bianca Veșteman, ca și păpușile făcute de SV, sunt simple, dar evocatoare: ochii păpușilor vibrează și luminează de parcă ele ar fi ființe vii, nu păpuși. Muzica lui Bobo Burlăcieanu te leagănă în melancolia caracteristică spectacolului. Replicile rămase din original te conduc pe un drum al inevitabilului și pe cel al împăcării: „absolut inutilă” este zbaterea noastră de zi de zi. Și totuși mergem înainte.

Regele moare este un spectacol bine gândit și frumos făcut.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Fotografii scrise de la Iași - Bogdan Crețu

M-am gândit că o să public o serie de portrete despre ieșeni. Rezidența FILIT a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, și m-a inspirat în multe feluri. Pe de altă parte, portretele mi s-au părut mereu unele dintre cele mai interesante procedee literare.  Așa că încep acum un album ieșean scris cu dragoste și prețuire. Nu va fi unul exhaustiv, mă vor dirija vibrațiile personale pe care le-am simțit.  Iar albumul acesta nu poate începe decât cu Bogdan Crețu. Bogdan, pe care l-am cunoscut cu foarte puțin înaintea acestei experiențe, mi-a devenit în ritmul cafelelor băute împreună foarte apropiat. În epoca noastră atât de zeflemitoare, această formulare poate însemna pentru unii multe lucruri, dar pentru mine, înseamnă doar că a fost acolo . „She was there”  —  l-am citat de mai multe ori pe William Styron, care, fiind întrebat de Charlie Rose de ce a fost atât de importantă soția lui atunci când s-a luptat cu depresia, a răspuns cu fraza de mai sus. Ș...
Citiți mai multe

Literatură și fericire - Jurnal de Chișinău

Imagine
  „Zilele Literaturii Române la Chișinău”   unde am fost invitat și datorită lui Cristian Fulaș, este un festival excelent și familial în două sensuri: are o intimitate cuceritoare și este organizată de minunata familie Erizanu, de Emilian Galaicu-Păun și de doamna Maria Șleahtițchi de la Muzeul Național al Literaturii Române. Oameni inteligenți, răbdători, mereu amabili, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ei sunt sufletul veritabil, sfinții acestui eveniment. Îngerii ajută Dar și Dumnezeu are nevoie de îngeri: pentru invitații de la Chișinău, voluntarii reprezintă această categorie. Cezara și Mihai, elevii care ne-au ajutat, au fost grozavi: deschiși, maturi, dar fără să-și fi pierdut candoarea copilăroasă. Am stat de vorbă și cu ceilalți invitați și toți au spus același lucru: toți elevii au fost inteligenți și relaxați. De bună seamă că statul de vorbă este una dintre aspectele cele mai importante la un festival, și cel de la Chișinău este unul dintre cele mai tari...
Citiți mai multe

Umorul face lumină - despre cartea lui Jan Cornelius

Imagine
„N-a avut umor, pentru că ce nu aprecia, nu putea nici să iubească” - scria un scriitor maghiar la moartea unui estet. Ei bine, Jan Cornelius are umor din plin și la nivelul poantelor, și la nivelul înțelegerii lucrurilor care nu fac parte din structura lui. Dar poate că exact asta e secretul: din structura unui om cu umor, face parte totul. Foto: site-ul Editurii Lebăda Neagră Jurnal european - spune subtitlul minunatei sale cărți, Conspirația cearșafurilor : și asta mi se pare esențial. Kundera se teme cel mai mult de „agelaști”, acei oameni care nu au umor. Dacă vrem să construim Europa în care să ne simțim bine, trebuie să ne regăsim umorul. Iar jurnalul lui Cornelius este european nu doar pentru că scriitorul călătorește foarte mult, nici doar pentru că el e un reșițean care trăiește la Düsseldorf, și care mi-a recitat o poezioară pentru copii în maghiară, ci și pentru că are un umor debordant: nu e agelast deloc. Nici nu știu ce să citez: cum spune Mircea Cărtărescu pe coperta a...
Citiți mai multe