Viața se dă pe călușei - despre SF de la Teatrul Excelsior

Nu sunt nici un înrăit, nici un cunoscător al spectacolelor de dans, dar din distanța aceasta recunoscută pot să spun că SF (Super Fragil) de la Teatrul Excelsior m-a captivat și m-a răsculat. Într-o oră, niște actori tineri excepționali prin modalitățile și tehnicile cu care își mânuiesc corpul care pare a fi din cauciuc sau din mercur, ne prezintă niște scene din diferitele scene ale vieții, mai ales din copilărie și din tinerețe. Aceste scene sunt delimitate de sunet și de culoare: actorii în mișcare aud un sunet, lumina se transformă dintr-una în care erau culori vii într-una mai ternă, parcă crepusculară, iar mișcarea lor devine fie mai crispată, fie mai adultă: din niște copii care se joacă de-a dragostea, devin un cuplu care fac dragoste într-adevăr – firește, e vorba despre adevărul scenei aici.

Flexibilitatea, elasticitatea actorilor este, cum am mai spus-o, extraordinară: ei imită animale, fac te miri ce singur și împreună, sar și se rostogolesc și se bat și sar coarda și sar elasticul și urlă și se ating și te obosești doar uitându-te la ei. E un efort aproape supraomenesc aici, și unde mai pui că și vorbesc, de exemplu în cea mai inventivă scenă (pentru mine, evident), cea cu vorbitul în păsărească.

Poze: pagina Teatrului Excelsior

Ordinea sau structura care se întrezărește totuși este meritul Andreei Gavriliu, cea care a inventat conceptul, a făcut coregrafia și regia. Mulțumită ei scenele formează parcă o poveste nu foarte rigidă, dar închegată, mulțumită ei actorii, care așteaptă publicul pe scena echipată ca un teren de joacă cu tobogan, cu balansoar și alte minunății (scenografia: Theodor Cristian Niculae), devin niște actori conștienți care joacă într-o piesă.

Iar finalul e absolut minunat: protagoniștii îmbracă niște costume prea lungi, alunecă pe tobogan și se duc pe rând pe călușei unde se îngrămădesc într-o lumină tot mai stinsă, de astă-dată mai mult a noapte, nu crepusculară. Scena cea mai obositoare pentru spectatori se petrece tot pe călușei și pare prea lungă, dar finalul te face să uiți puținele nemulțumiri pe care le-ai avut.

SF este un spectacol foarte bun, cu niște actori unul și unul sub îndrumarea unei regizoare excelente.